Blog

felii strâmte împingând sinele de tuș.
felii crocante de verde
la poziția regresus ad uterum,
a Homo Ludens-ului
ce nu a penetrat țărmurile Ars Amandi.
felii de carbon
orgasmând ideile
egoului frigid
de stih, de calcar, de sare
de umbrele propriului mers,
al p

aripi îmblânzite
își continuă zborul dincolo de iluzii și vis
deschid cărări prin păienjenișul timpului

lasă în urmă
adierea blândă să-mi mângâie auzul
cu o avalansă de sunete
ce se rostogolesc în clepsidra inimii

pe un petec de gând încropesc cuvinte

Brațele noastre miloase

Fostele ramuri sfioase,

Răstignite-n reci carcase

Cad în alb de doruri arse,        

Curg pe lângă trup în drum        

Sub ninsori, caută în scrum,                       

Din cenuși sorbind parfum                      

S-ar întoarc

E iarnă-n munți, s-au pus troiene, pe piscuri, văi și pe poteci,

Cad fulgi pufoși și cad alene, pe cetinile de brazi reci.

E iarnă-n munți și lopătarii își freacă coarnele de stânci,

Iar urșii hibernează-alene prin scorburile lor adânci.

Ies lupi-n hait

S-a aşternut noaptea în partea asta de pământ, de lume. E timpul. Timpul în care cerul a (a)lunecat peste mine sau visul şi-a pornit cărarea printre stele. Se visează, acum, îmbrăţişarea pe urme de aripi fâlfâite de Suflet şi gerul (le) îngheaţă apel

Se leagănă amurgul pe ramuri de dud,

Tăcerea înfloreşte-n bucuria revederii,

Stau în penumbra liniştii şi parcă aud

Lumina reflectându-se-n unduirile serii.

Norii încărcaţi stau gata să plângă,

Focul arde în aceeaşi veche vatră,

Fantoma timpului parc-a tr

Spicuim răspunsuri şovăitoare

născute din nu ştiu ce întrebări nepuse

referitoare la locul de unde-am venit,

privind pământul şi cerul ca două frontiere

care ne-au pus vamă pe trup din cap până-n picioare,

scriind în cartea destinului sănătos sau bolnav,

u

de ce...

De ce-ntârzie-n noi tristețea

Ca toamnele uitate peste câmp,

De ce amurgul de beteală

Cade în suflete însingurat,

De ce zăpezile cu albul lor de-argint

Au  culoarea rece de-ametist,

Oglinzi căzute în amurg,

Vrăjite de herminele din lună,

Într-o miș

Amintirea freamătă sechestrată în ziua de ieri

Vântul resimte nerăbdarea din potcoava de cal

Gândul îşi poartă botforii prin încăperi

Iarna încalţă în alb urmele peste deal

Ecoul mărşăluieşte printre troiene sure

Bolta dezveleşte înfiorarea nopţii fecund

Dorul este mărturia tăcută a unei adânci comunicări interioare,

Semnalul unor suave trăiri intense de durere şi de duioşie,

În traversarea anotimpurilor, o catedrală naltă de frustrare,

Prin amintirile acompaniatoare, o stare de inefabilă bucurie.

Aşa cu

                             Topită-n cuptorul de iubire,

                             Răcită-n vâltoarea de vise,

                             Unită-n univers de simţire

                             Păstrată-n tainiţe-nchise,

Şi dacă lacrimi nu mai seacă,

Durerea nu mai vrea să treacă
E ca iubirea-n timp să-ţi spună:
Eşti fericirea mea nebună.

Recunoștință veșnică

E Mare Sărbătoare;

E ziua de odihnă a Domnului.

Lumea merge la biserică,

Dar până la Icoana Sfântă

Se reculege având un singur dor:

Să-L sărute  pe Iisus

Născător al limbii române.

Recunoștință veșnică

Purtăm toți; și eu și tu... –

E ziua

Recunoștință veșnică

E Mare Sărbătoare;

E ziua de odihnă a Domnului.

Lumea merge la biserică,

Dar până la Icoana Sfântă

Se reculege având un singur dor:

Să-L sărute  pe Iisus

Născător al limbii române.

Recunoștință veșnică

Purtăm toți; și eu și tu... –

E ziua

         Modalitatea de gândire eminesciană a reflectat ca într-o oglindă pusă la dispoziţia celor care voiau să privească în ea, evenimentele redate prin articolele scrise de el, editoriale şi fapte ale timpului, care conţin un veritabil punct de sp

lui Mihai Eminescu

Azi, din nou, un legământ se leagă. E legământul iubirii dintre noi, dintre cer şi pământ, dintre o stea şi muritorul eu născut să mor când tu răsari şi mor ca să mă nasc din nou, să te găsesc o floare, o crizantemă în buchet, o Căt

Picătură de vis

Eu, tu, noi, voi,

el, ea, ele și ei,

ce, adesea,

ne vedem

niște mici Dumnezei,

toți

cei care avem,

sau am avut un vis,

pe care

l-am cântat,

l-am pictat,

l-am recitat,

l-am scris,

înainte,

sau după,

ce fizic

devenim natură,

visele noastre,

distilate,

crea