Blog

Când liniştea ... 
(GV)

Când liniştea mi-e depărtare ... zare 
şi grâul confesiune devenită, 
lovesc furtuni şi doruri pe cărare, 
în simfonii, arpegii şi ispită. 

Secundă ta , mi-e lacrima de iarnă, 
iar noaptea, mi-este visul ce-l încerc, 
când zboruri, că

Strigăt
(GV)

Sunt ploaie, uneori suspine,
sau fâlfăit de aripi fără rost,
mă rog la Tine Doamne, pentru-un mâine,
mă lasă rugă, pentru-o zi de post !

Să fiu o rugă,umbră pe poteci,
un zbor, o clipă sfânta şi curată,
nu val de lacrimi în secunde seci,
c

Îndemnul zilei 
(GV)

Îndemnul zilei, poartă-l drept cuvânt, 
tain lăsat, iubito, 
la o vamă, 
risipa-n suflet, în rotiri ... Pământ, 
un vis trezit, din somn, 
pentru o teamă. 

Distanţa între tăceri, ne e povară, 
şi lacrima-i privirea 
ce-a privit, 
târziul tă

Scrisoarea a CCXI-a 
(GV)

Clădesc prin rugă mângâierea, să o trimit, din vremuri în cerul tău nemărginit, unde au început nisnsorile. 
Un gând de al meu te va ajunge cu siguranţă, pentru că îţi seamănă ţie viscol de vară şi izvorului pe care l-am făcut 

Şi dacă
(GV)

Şi dacă plouă pe pădure fără tine,
întreb să ştiu, e Doamne un păcat,
căci alte vremi, dansează-n dor cu mine,
atâtea lacrimi, pe obraz curat?

Şi dacă cerul pare-nvolburat
şi-mi tremură tot corpul la atingeri,
întreb să ştiu, e Doamne un p

Te cuprindeau în curgerea lor lină
Ultimele clipe ale mileniului printre firele
de nisip în vârtejuri inexorabile.
Mă topeam de căldura iubirii
picătură cu picătură, purtată de visuri
în valurile erelor, când Cel Veșnic
nu zidise încă lumea și nu ex

După ce am băut aerul, a venit ploaia
s-au rupt o parte dintre nori,
după aceea am sărit mesele goale
şi s-au împovărat de bunătăţi.
După ce am plătit datoriile zilei
nu am primit nicio zi în plus
şi cum stăteam cu mâinile goale
am simţit cum cresc i

AM NEVOIE...

Am nevoie de aer, 
Am nevoie de-un foc,
De-un alt fel de foc,
Cu lemne din plopii 
Lui Eminescu . 
Am nevoie de soare,
De lună, furtună, 
De zi şi de noaptea 
Cu astru şi chip de iubire,
Am nevoie. 
Dar, cel mai mult 
Am nevoie de tine, 
Si-o mare de

CEVA DESPRE EMINESCU

Ce noutăți poți să mai spui despre Eminescu ?
Nimic. Poate o născocire sau... cine mai știe ce.
Încerc să scriu ceva după părerea mea.
Raluca Eminovici e o Maică a Domnului,
Care a născut nu Unul Fiu – Mântuitorul,
Cel recunoscut

Dansul 

(GV)

Dansăm cu toţii în jurul tău iubire, 
suntem cu un vis petală, petala ce-o simţi,
e-atâta vis lumină în dor de nemurire, 
pe buze cu săruturi şi în inima cu sfinţi. 

Te simt sfântă trăire, te simt ca şi o stea, 
alturea de vis, în dorul meu vis

Se ard lumini şi afară plouă.

În mine, mă cobor, mai pun un semn, o aşchie

din zbor, la ea, contur ca să se prindă.

Putere Doamne, Tu să-mi dai,

s-o văd mai de aproape, întreagă.

E crucea mea ce mi-o ridic

şi şoapte-n picuri cad pe foaie.

Lacrimi de dor

Scrisoarea a CCX-a 
(GV)

Şi dacă ar fi să-mi spui, să-mi spui ceva să nu mă doară, nici ceara de pe buze şi nici dorul, oceanul vis, din visul ce înconjoară, în şanţul proaspăt iarba, sau ogorul ! Să-mi spui de vrei să-mi fii lăstar, sau zbateri, o toa

(Premiul Juriului la Concursul internațional de poezie „Călător prin stele”, Ediția I, Onești, 2016)

Prin stele cu gondola tomnatici călători,

Așternem la răscruce visări mirobolante,

Trudindu-ne la vâslă, culegem dintre sori,

Adesea, printre pietre, ca

Priveşte 
(GV)

Priveşte, vezi cum doruri mă inundă, 
sub ele bate-un vânt cu zâmbet fad, 
o viaţă întreagă, visuri ce abundă, 
mă sorb în ele, în genunchi...de cad. 

Îmi plâng trăirea-n dorul ce-l ascuns, 
făcând din el un gând, dar şi pricină, 
doar tu tăce

N-am să aud

N-am să aud ecoul cărnii tale,
nici uşa şi nici poarta,
din zăvoi,
în şarm iernatic, focuri
de vestale,
sărutul tău, sub
visul unor ploi.

Luminile ne ard, fără cuvinte,
sărutu-i monolog şi e durere,
e risipirea noastră
în aminte,
e sufletul

Scrisoarea a CCIX-a
(Tie Gv )

Iubirile toate sunt în uimirea noastră, undeva în albul susului, între ţărmuri de patimă şi mări nevinovate. Suntem crescuţi inimii sub ploi înspicate, din verticala înălţimii şi creştem ei ca aripi într-un zbor care va

Motto: „Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.”

Edmund Burke^[1]

            Pentru a avea dimensiunea reală a ceea ce Eminescu a simţit permanent pentru ţara asta a noastră e suficient să ne raportăm la cele câteva cu

Scrisoarea a CCVIII-a 

Te-am iertat, mi-am iertat, visul, iubirea şi oftatul şi acum mă îmbăt, iubito, în necuvânt, doar un lucru îmi rămâne de făcut, să îmi acopăr cu întunericul inimii, urmele cuielor şi să aştept mă plouă singur un amurg. Visam, 

Păianjenul

Păianjenul acela când m-a mușcat în somn,
El m-a clonat desigur ,că nu mai pot să dorm!
De-atunci mă ascund singur în nopti întunecoase,
Iar din visări și gînduri torc fire de mătase

Brocaturi și dantele din fire împletesc,
De-a căror frumus

E neostoită întinderea pe care-o cutreier
paşii mei sunt atât de mărunţi,
nu pot să-mi ajung din urmă gândul.

Ai grije femeie să nu mă îndepărtez de tine
ca o tăcere de sunetele viorii,
s-ar întâmpla acel hiatus între vocalele noastre sonore
şi n-am p