Când am nume ştiu sigur că ai să mă recunoşti
fiindcă îl asociezi cu imaginea mea
şi cu tot ce ţine de ce spun alţii despre mine
deşi nu sunt decât un om printre alţii atât de obişnuiţi
care îmbracă hainele prezentului.
Faptul că mi se pare ciudată s

                             Lui Mihai Eminescu

Codrii şi-au ales toamna să dea cu frunzele de pământ.

Ştiau ca iarna aşterne omătul peste ele,

peste foşnetul cărărilor spre lacul cu amintiri.

Au rămas cu crengile goale, ridicate în strigăt,

a rugă şi

Era trecut de ora unu din noapte, când Ștefan și fiica sa au coborât în parcare. Fata pusese în rucsac lucrurile strict necesare pentru noaptea aceea, printre care dezinfectant sanitar și ce a mai considerat necesar, pentru a dezinfecta rănile ce le

E aspră nerăbdarea şi zurlie,
mă scald în ea ca într-o batjocură
ruptă de real.
La umbra nopţilor înrădăcinate
iubirile se plâng de uitare şi descompunere
în pământul tămâiat de vise.

Împung prin piele dorinţe,
le lipesc de carnea moale
pentru inimile

Nu. Nu arunc gândul ca să omor timpul cu o negaţie. Nu.

Ascult  ritmul în stilul acela pe care îl are curajul

în noapte,

în vis

şi eu să-l prind,

să prind bătăile de inimă zălude,

zbor de fulgi, zăpadă la umbra luminii unui felinar,

parcă

sunt fluturi, g

De n-ai fi tu, te-aș căuta în noapte

Pe cerul sidefiu și plin de stele

Prin ale vântului fluide șoapte

Sau printre valuri ce se sparg rebele.

De n-ai fi tu, te-aș căuta-n nisipul

Clepsidelor în care timpul curge

Spre infinit prefigurându-ți chipul

De hetai

Sunt atât de singur
că te pierzi în singurătatea mea
fără haine şi cu sufletul gol.

Numai după ce ne cunoaştem bine
şi degetele tale simt carnea moale
mă înveleşti cu trupul tău cald.

Învins de cuprinderea mea în tine
trecem împreună prin porţile raiul

locuitorii își odihnesc insomniile

sub lespezi strivite/mușcate de timp

în garsoniere fără geamuri

claustrofobia nu (mai) e o problemă

la căpătâi plopi muți de așteptare

sosiri fără număr

crucile rânjesc ostentativ

istovite de veghe

străjeri ai lumii de apoi

Colierul iernii

Fulgii de nea dansează şi se unduiesc,

I-am aşteptat , acum nu mai tânjesc,

După muzica pe care o şueră vântul,

Bat cu piciorul şi răscolesc omătul.

Privesc pe geam ştiu deznodământul.

Îmi place când ninge să număr fulgii,

Să beau un ceai,

Să spun că filozofez este prea mult, că meditez este iarăşi prea mult, aşa că stau şi „rumeg”. Ce? Nişte chestii.

Astfel, a scrie un text nu pare a fi cine ştie ce greu, dar este. A găsi un subiect este cu adevărat o sarcină cumplită, iar când crezi

GÂNDUL PLIURD

Trepte prin gânduri am urcat senină
şi n-am găsit tăcerii mele, nicio vină,
nu-nşir cuvinte pentru nimic în lume,
iar tristeţea am ascuns-o în volume.

Noaptea păzeşte să n-o fure somnul
urmele dispar de pe faţa zăpezii
tabloul e unul cu fluturi mari, argintii
ce cad jucăuş prin aerul curgător şi el
ca apele nevăzute ale gândului
spre mările părăsite de ţărmuri.

Iarna îşi aşterne pe geam florile,
vân

Poezia e sufletul poetului

Ce mângâie hârtia cu șoapte de dor,

Rostite cu vârful penelului

În versuri ce poate-l fac nemuritor.

Poezia este ca vântul

Care suflă în corabia sufletului

Tălmăcindu-i cuvântul

Ce devine asemenea leacului.

Poezia e dulce ca mier

Sătul de toane şi de fiţe, de bani băgaţi în silicoane,
În farduri, fitness şi pe fleacuri, în blănuri, deh, ca la cucoane,
Şi la un pas de-a fi smintit, Adam rosti: "Am obosit şi basta!"
-Te rog Doamne, să îmi dai coasta, şi scapă-mă de tuta asta!

După încleştarea din care am scăpat
meditez profund la ce urmează să se intâmple
până la epuizarea tuturor consecinţelor
apoi aştept desfăşurarea imprevizibilă a lucrurilor
fără nicio temere
cu toată ambianţa asta sufocantă
în care nu mă recunosc com

Căldura  nefirească a sfârșitului de an mi-a adus în sufletul fragmentat o bucurie copilărească. În febra pregătirilor de sărbători, m-am întors la casa poveștilor mele. În grădina devastată de toamnă, sub stratul de frunze culcate în așteptarea zăpe