Blog

Din toamnă, mi-a zâmbit la fereastră

timpul încărunţit de aşteptări de dor,

de viu colorat cerul de frunze purtate

de adieri de vânt, suflări, respirări

de îngerii din noaptea-n care poveştile

sculptate în lut, se coborau pe portativ

să-mi cânte, să mă

ÎN TRUNCHIURI... 

În trunchiuri clatinarea zilei, 
slujește- o frunză-n dunga ei, 
silabă tace-n linii moi copilei, 
flămândul dor, de dorul ei. 

Ce mut e jocul de pe cer, 
când nori coboară, gânduri taie, 
cum se întinde peste tot și pier, 
în vis

Unde pe ziduri înalte şi groase
poezia stă în picioare,

cum în ochi depărtarea capătă contur,
distanţa în fugă rămâne-n urmă
iar fluturii din trup absorbiţi în sânge
opresc corăbii de dor la intrarea-n inimă,

de se destramă visul şi se mistuie
în peşte

Gemeni

-Ce slăbiciune poate pune stăpânire pe-o mamă să-şi lepede pruncul, doar pentru că s-a născut fără picioare? şi ce putere şi credinţă în Dumnezeu a avut femeia fără de prunci care l-a înfiat? sau nu mai existau copii normali , întregi? ba da er

De ce visam

De ce visam, iubito, sub zori straini departe,
sub zambete ce-n noi inchid nemarginirea
si-n dorul tau tot drumul ne scrie cate o carte
sa rastignim pe veci, in suflete iubirea ?

De ce visam, iubito si marea si-apoi munti,
speranta ce-a ramas,

 . 

Nu am știut


Am întârziat o viață în foșnetul frunzelor,
pârâu neștiut și ascuns,
izvorât doar de tine într-o vară,
pe țărmuri pustii neumblate,
unde tremură printre stropii de ploaie
o rază de soare, către înalturi
să curgă, laudă din cer.

Mă beau dintr-un potir de argint
moştenind sângele de la strămoşi
învolburat şi năvalnic,

în faţă c-un început de mileniu
aşezat în picioare de lut pe drumuri de piatră,
nu văd ce se mai poate întâmpla.

Izvoare aprinse de idei nasc lucruri năstruşnice

E tare mult zgomot printre firele

de iarbă ridicate semeţ în lumina

picată printre ramuri cu frunzele

ce-şi poartă zborul lin, planat

pe pământul în care furnicile aleargă

din zorii timpului pierdut în vară,

să-şi strângă agoniseala, să-şi umple

hambar

                                            Din scrisori facem palate
                                         

                                              Când deschizi scrisoarea mea,        

                                            Între file

Lacul aburind în zare,
Luna clară-n depărtare,
Frunze galbene pedestre
Fac decorul de poveste.

Roşul soare-n buza sferei
Înfloreşte ochiul terrei,
Şi cum merg eu pe cărare
Luna fuge, soare-apare.

Şi o ceaţă albă, deasă,
Voal de proaspătă mireasă,
Pasul

Creşte odată cu mine apusul;
pe ziduri i se urcă glicina,
să vadă îndumnezeită crepusculul.
La vreme de seară târzie
dă semnal din trompete,
să intre toţi oştenii-n cetate.

Totul se petrece frumos
pe subţirele fir al visului
podul de intrare se ridică

Albastrul e mai (a)prins în tabloul

în care toate culorile coboară-n frunze

şi în roadele urcate, parcă, pe munte.

Aşteaptă să intre toate în cabană,

în debaraua odihnei de peste an.

Oglindă-n culori sunt toate acum

şi toate-ţi surâd când le priveşti.

A