Blog

Îmi caut cuvinte

Îmi caut cuvinte, le pun drept hotare
din marea iubire, zăgazuri se rup
emoții și clipe se zbat în strânsoare
clădește iubito, din mine alt trup!

Și fă dorul nostru, atât de visat
o mare albastră țesută în noi,
izvoare să sece, pe țărm

Cad din cer picuri de soare. Alunecă lumina

peste răsăritul aprins în marea de verde încă,

a pădurii şi sufletul a simţit că sunt cu tine tată.

Pe bancă, la taifas, sporovăim vorbe în trei din timpul

ce-am trecut şi ghindele s-au copt şi cad pe pământ

eu nu ştiu cine eşti femeie

eu nu ştiu

cine eşti, femeie,

până nu-ţi ascult

 dorul tău,

atunci mă simt

pribeag

 ca o pasăre

în zbor nupţial

şi înmuguresc

în mine

 veşnicii

de pe alt pământ;

atunci ţie

 îţi cresc aripi

şi cu aripile noastre

zburăm amândoi

ca doi nebu

Să ne iubim... 


Să ne iubim, iubito, o noapte peste mări 
când sori vor izbucni... Pământ ce-l încercăm 
cu păsări ce-s nebune, ce vor zbura spre zări 
sub timpul ce-l avem, sau cel ce-l îndurăm ! 

Să ne iubim în zborul ce nu l-am învățat 
în ploile de toa

Azi dimineaţă m-am trezit vorbind
despre sufletul meu de sticlă
prin care dacă vrei poţi vedea
porţile deschise spre cer
unde se întâmplă minuni.

După aceea,

am venit spre tine mimând
starea de extaz în care mă aflu
fără să ştiu de ce

până când am căzut

Sunt poet sper să-mi revin

Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE

Rotiri 

Ne mirăm în cuvinte, pe un țărm lângă o mare 
rostogolindu-ne valuri sau vârtejuri de unde 
răsturnați într-o vreme, sub stele uitare 
perfecți călători, veniți de niciunde.

Suntem gânduri sosite din trăiri de oceane 
ascunse-ndărătul rotundei rost

Cu cerul aşezat pe pământ în valurile stropilor

de ploaie de jos în sus, am adunat scoici să ascult

marea la ureche, noaptea când adorm cu vise

care plutesc aievea peste clipele ce stau să vină,

să se aşeze întru (re)vederea din timpul meu, a mării.

De scoici înlănţuite mi-am prins steaua

albă a nopţii. Înota pe cerul albastru

să-mi arate drumul spre casa sufletului.

Un lanţ în jurul gâtului era. Îl purta

puiul meu de sirena ca un fel de geamandură

pe mare. Nu te lăsa să treci dincolo de el.

Puter

A înghiţit ţărmul. Marea era prinsă

între valuri rupte printre pietre înălţate

spre soare. Şi tu erai acolo tată. În

albastru cuprins de cerul care tivea

treptele în lumină. Suntem un tot-

tu, eu şi sufletul. Şoptesc : „Să nu uiţi tată…”

05.09.2014,

Pe malul mării sau pe ţărm. Nici nu ştiu pe care parte erau paşii

care se îndreptau în zare. Unii urcau spre infinitul albastru,   

alţii coborau spre ruginiul toamnei şi eu în dilema. Alergam

cu privirea după valurile ce se spărgeau în bule. Bule mu

De paşi sunt lăsate urmele pe ţărmul în care nisipul

sărută marea în furişul valurilor. Lovesc malul

când mai aprins, când mai lin, când mai zgomotos

şi soarele îşi iţeşte faţa-ntr-un răsărit cu raze  

şerpuite pe tot întregul albastru. Nici el nu mai

Îşi lasă limbi de foc în valuri unduite

de vânt. Soarele într-un albastru infinit

al cerului, se scaldă în mare. Răsăritul.    

02.09.2014, ora 09,55’

Dacă ți-aș pune sânul căpătâi, 
Și-n umbra mea te-aș înveli,
Ca-n brațe mie să-mi rămâi, 
Tu crezi că m-ai putea iubi? 

Dacă ți-aș spune vorbe de alint, 
Și visele le-aș cerne printre stele, 
Cu brațele să te cuprind, 
Vei vrea tu să rămâi în ele? 

Dacă mi-a