Blog

Vineri, ora cinci după-amiază. Şi-a terminat programul. Îşi ia geanta din cancelarie fără să-i bage în seamă pe ceilalţi şi iese din şcoală. Încotro? Îi e groază să se întoarcă acasă. Hoinăreşte pe străzi fără nici o ţintă. Ploaia care se porneşte îl

Lucrurile fiind stabilite, păşesc în căuta¬rea mijlocului de transport care să-i ducă în locul visurilor de altădată a tuturor românilor. Hotărăsc să coboare la in-trarea în staţiune, urmând a o străbate pe jos de la un capăt la altul.
Staţiunea, atâ

Ilie coboară din tren aproape pe întuneric.

Scurtătura de la gară până acasă trece prin grădina lui Costea, unde fratele inventator veghează lângă o vatră în care arde un foc mare.

- Ce mai experimentezi, băiete?

- Măi nea Ilie, îţi spun, da’ să nu râzi

 Acasă la Cristea:

- Naşule, hai să-ţi arăt ceva.

- Văd că aţi făcut schimbări pe-aici.

- Ei, nu ştii cum sunt femeile?

- Ce vrei să-mi arăţi şi eu să nu ştiu?

- Nu te mai da aşa mare. Lumea a progresat şi mata nu vrei s-o vezi, nu că nu poţi.

- Casa asta

Este ora două noaptea şi o lună strălucitoare pe cer. Un vânt călduţ unduieşte uşor firele gălbejite de iarbă de pe marginea drumului. Din când în când, şoseaua îşi aratâ denivelările în lu­mina farurilor unor maşini întârziate sau a tir-urilor ce vi

Cele două fete se apropie de maşină una în spatele celeilalte. Cea din urmă priveşte iscoditoare celelalte maşini staţionate, verificând terenul, dar se vede treaba că poliţia are altceva mai bun de făcut.

Prima brunetă îşi sprijină coatele de portier

Sandi

Mă numesc Alexandra, dar mi se spune Sandi, prin asemănare cu personajul din desenele animate ale copilăriei. Am 18 ani şi, încă, nu am scăpat de acest diminutiv.

Am şi un frate mai mare, Sergiu, de doi ani absolvent de facultate, acum şomer.

Loc

Iza e nepoţica mea, un copilaş de un an şi jumătate. O aud prin tavan cum ţopăie ca un pinguin la etaj. Tatăl ei e plecat la muncă, n-are nicio treabă cu ea până seara când se întoarce oboist şi fără prea mare chef de joacă. Mama ei însă… mama sufer

După zile intregi de lâncezeală Ilie se dă pe lângă Maricica:

- Ce mai faci tu, măi nevastă, nu îţi este dor de mine?

- Ca de-o casă aprinsă!

- Ei hai! Ştiu că nu-i aşa.

- Atunci de ce mai întrebi?

- Pentru că aşa e frumos.

- Daa! Hai, spune, ce vrei?

- Tre

     Am ajuns cam târziu și n-am mai prins locuri în sala de lectură. Nu-i nimic, eu pot învăța chiar mai bine afară, în natură. Fac monetarul. N-am destul să învăț la o cafea, pe terasa de la Postăvarul. Așa că rămân ca soluții băncile de pe Republi

(Premiul al III-lea la Concursul „Labirinturi autumnale”, ediția a II-a, noiembrie 2015, Vrancea)

     Iris nu iubise niciodată toamna în mod deosebit. Fiind născută vara, adora soarele și căldura. Cu toate acestea, nu o puteau lăsa indiferentă prim

Țiganii Ilenei Roman


Ca să te apuci să scrii, ceva despre Ileana Roman, s-o ”critici”, trebuie să ”stai serios la umbra unei sticle cu tărie, ori Crâmpoșie de Drăgășani”, dar și să ai norocul, ca atunci când îi citești ce ai ”bârfit-o”-n pagini, s-

Ziua în care voi învăța să tac
(Fragment)

Toamnă... cu fior de renunțare sărutând frunze. Lacrimi de cer pe aripi de cocori... e timpul plecărilor.

O zare tristă mă învăluie în privirea ei laptoasă, aleea e acoperită de frunze iar pașii mei le stri

            Seara rezema zarzărul din curtea bunicii, în aşteptarea băiatului. Poarta se deschise cârâind ca un pui răguşit şi Ionuţ păşi în ogradă agale, târâindu-şi adidaşii de firmă, pecetluiţi cu steluţe şi etichete colorate. După cum arăta, ori

Ce dulce este, Doamne, viața de student! 

Dacă ne gândim că aici, în această carte ne este reliefat un fragment al acestui segment de viață de la începuturile pătrunderii ,,de bună voie și nesilit de nimeni” a socialism-comunismului în țara noastră, s

Stam noaptea treaz cu gândurile rătăcite şi luam toată viaţa mea de la început să caut eroarea, vorba lui Spânache… Sau urme ale erorii… ,Îmi apărea în faţă Spânache ăsta cu figura lui de zarzavagiu cu întrebările lui aiurite: ai iubit-o? cum draculu

  Un hohot de plâns, o uşa trântită, o fugă oarbă pe scările încremenite...o portiera izbită şi un scrâşnet de roţi...Consternarea mută rămasă în casa luminată doar de constelaţiile colorate ale bradului împodobit ce arata patetic de vesel, în acel h

- Ionel, parcă lucrai în echipa de la tablouri de bord! Ce-i cu tine aici?

- Sărut mâna, d-na Adriana, m-am mutat în echipa doamnei maistru Lucica, fiindcă că are un suflet minunat!

Era sefa de la CTC pe secție. Îi plăcea să mai schimbe câte o vorbă c

  Toamna vieţii îşi semnează intrarea pentru fiecare cu cerneala sa eternă pe actul de identitate al omului, fără să îi ceară părerea! Se prezintă protocolară, cu promisiunea unui viitor tihnit, bine plătit, după o viaţă de trudă, inducând chiar uşur