Mai dulce eşti ca orice ciocolată

iubita mea din depărtate zări

în noaptea albastră iti dedic cântâri

în versuri că mi-eşti muza adorată

Pe cerul înstelat al sufletului meu

mi-eşti luna care-n noapte străluceşti

ca o prinţesă mândră din poveşti

iubito, doa

Îmi spui iubite, să scriu despre flori şi soare,

Cuvintele să-mi torc din a verii fuioare,

Cum aş putea să-năbuş povara mea de dor

Când zilele se alungă nostalgic fără spor.

Îmi spui iubite, să scriu cum noaptea se stinge,

Lumina din culori armonic se

Fatalitate –

Căderea-i zbor refuzat,

e plânsul din noi.

În anotimpul al cincilea

adica al nostru, al îndrăgostiţilor,

printre partituri noi,

strecuram sărutări fără întrebări

tăcerile nu mai erau elucubrante

răsăritul confundat cu asfinţitul

ne răsădea seminţe de drag

arătându-ne preţul iubirilor

şi-aşa te-am d

După ce ne-am băut cafeaua, am ieșit împreună cu Dora la o plimbare în parc,urmate de una din cele două pisici persane ale sale, una pe nume Basti,de culoare galbenă cu păr lung și ochi aurii, cealaltă Siky de culoare gri cu ochii de culoare aurie, e

Izvoare plângând

sapă adânc în pământ

mormânt pentru doi.

       DESCOPERIRE

În pământul dacic, străvechi,

am săpat, să scot ceva mai nou,

cu uneltele strămoșilor, vechi,

cuvintele de aur – lingou.

Am tras în ele cu săgeți;

le-am disipat în poeme,

în rame prinse pe pereți

ca un suflet rănit, care geme.

L-am în

Nu mă plânge pe mine.

Destui ochi

umbresc această clipă

şi sapa desface

pântecele lumesc,

născându-te.

Cărările poartă

urme de riduri

adâncite pe praf.

Ştergi de pe faţa lutului

licărul înalt,

dezlegi nodul,

semn şi…

atât.

Crengile arborilor ating

creaţia primară.

La capăt de drum era clepsidra timpului.

Mi-am aprins lumina să însoţească poteca

pe care calc, să ajung în timpul odihnei,  

să-ntorc clepsidra până nu o să mai fie cărărui

să le bat, în cerc, să pot să-mi lepăd

de pe umeri, crucea tată, la banca noas

Când deşir din firul vieţii, din acel ce-a mai rămas

Vreau s- ajung doar la lumină, să continui al meu drum,

Pe mosorul cu-amintire, firu-i  putred, chiar bâvaş,

Lacrima, din plânsul sorţii, să îngheţe-n vechiul scrum,

Anii aleargă,  nu în pantă, cu iuţe

DIMINETI DE MAI

Perle sclipitoare pe flori

Sub razele aurii de soare

Bobiţele de rouă din zori

Dau florilor mirifică splendoare

E atâta linişte în jur

Doar dorul meu mai strigă

Străpunge-al liniştii contur

La tine sufletul ţi-atingă

Ascultă a timpului chema

Numai eu
îmbrăţişez lipsa ta de certitudine,
mai departe
nu ştiu ce se întâmplă,
îţi fug ochii după fustele scurte
şi se nasc întrebările acelea fără răspuns,
cum ai ajuns bătut în şoprul vecinului
de parcă trecuse căruţa lui Laie peste tine?

Nu ştii

Înlănțui în durere gânduri sfinte,
sacre cuvinte;
strâng cu sfială doruri ce mă plâng
și-n zori mă frâng.

Înlănțui amintiri vechi ce-s deșarte
în vers de noapte;
mă-mbăt în lacrimi și iubiri apuse,
tristeți nespuse.

Înlănțui infinitul și îl transform

Aseară mi-am luat răgazul să ies la un pahar de vin

stropit cu apă, cu timpul aşezat la masa cu trei scaune,

în trei faţete de trecut, prezent şi viitor.

Ascultam sporovăiala în şoapte, pe ritmuri de cafe concert.

Nu ştiu cum, lumina şchiopăta pe dinl

Abia scăpat de patul lui Procust,
îmi căutam împăcarea cu fustele cunoscutelor
ca un întreprinzător printre datornici.

Eram încă pe cai mari,
lumea privea cu împotrivire tăvălugul vremii
de care nu scapă nimeni,
nici dacă ocoleşte vama morilor de vânt

Alerg printr-o pădure, să nu mă ajungă din urmă

contrariile.

Mă caută cu obsesia firească, le aparţin...

te văd, te alung, ascult raţiunea, dau glas inimii.

Plânge!

Bucuria înmuguririi, tristeţea frunzelor când pleacă

în alai zilele cu parfum de floarea-so

Trăiesc sub o husă;

plutind ca un:” Zeppelin fără treabă”.

Doar aripile-mi stau lipite,

pe o imensă bandă cu lipici!?

Chiar şi aşa...

încă mai pot da din picioare,

simulând zborul.

O parte din trup suferă,

îl înţeleg,

dar esenţa mea nu e acolo!?

Picioarele mi-

Cum să-ţi cucereşti umbra ca pe propriul
Everest Cu toate că singurătate îţi dă ghes
de la prima oră Renunţi la soarele cel negru
al melancoliei exact înaintea iluminării finale
Tragi şi ultimul pod al cetăţii interioare Şi nu
regreţi decât viitorul Chi