Blog

să nu pleci

îmi răsună în sânge

 cuvintele tale dulci

pune capul

 pe umărul meu iubito

e clipa când

 ne mângâie toamna

să nu pleci

să nu te mai duci

aici ne-am găsit

 grădina din rai

cineva ne seamănă

stelele –n cap

se desfac florile

 frunzele ruginesc

cuvântul

 îm

Este ca o flacără sub pleoape,
ochii îi absorb căldura luminii.
Sub bolta înaltă se îndepărtează îndoiala
să-ţi treacă drumul prin poarta soarelui
spre marea lovită cu tâmpla de ţărm
unde aşteaptă să plece vapoarele în larg.
Noaptea îţi curge pe umer

În toamna asta plină de magie,
M-ai părăsit, cuvântu-ai strepezit,
Mi-ai dat, la schimb, o mică efigie
Și-o lacrimă ce ochiu-a limpezit.

Mergi sănătos, asta-i urare veche,
Alta nu am... și ziua se deșteaptă;
Eu nu mai cred în suflete pereche
Pleacă,

Dimineţile albaste mă cuprind

cu braţele sleite de somn,

mă strâng la piept

ca nişte mame protectoare.

S-au trezit gândurile 

şi-au îmbrăcat rochia de lumina.

Ce frumoasă e aura lor,

mă indeamna să scriu poezii

cu aripi de fluturi,

să zboare spre imensele zăr

Dimineţile mele răsar 

lângă salcâmul cu braţe de fier,

se strecoara pe lângă ochiul de geam

să prindă lumina din zori.

Amintirile deschid ochii cu somn,

aluneca ca un şuvoi de lumină

către sufletul cu uşa deschisă.

Acolo, aşteapta atâtea vise

stivuite pe ra

Presupusă
pânza păianjeului din colţ
privindu-te prin coada ochiului
pare că nu este.

Cu ispita încercării aştept
să-i rup fibra subţire
care acoperă vidul.

Fructul verii prinde culoare,
aroma trupului tău se ridică
în amiaza tăcerii
şi înrobeşte miros

steaua care piere

am uitat numărul anilor clepsidră

între rotiri și stingeri diafane

către un alfa care nu mai e

 eu sunt omega

ce-am rămas în prag

aștept să vină seara mea frumoasă

ca să scot stele din fântâni

în cituri ruginite de amurg

cu lumânări și cump

Rotiri de aripi pe-albastru zenit

Rotiri de aripi pe-albastru zenit,

În unduiri rătăcind fac paradă,

Ploaia de frunze ce cade-n şaradă,

Urzeşte covor cu fir aurit.

Scârţâie carele pline de roadă,

Sub candela lunii cu vânt liniştit,

Gratarul ne-mbie la pui

Ce e omul pe PAMANT,

Frunza leganata-n vant,

O frunza care se naste

Fericirea o cunoaste

Apoi creste, infloreste

Dupa care s-ofileste

Iara ofilirea sa

Lasa-n urma-ntristarea

Cum padurea se-ntristeaza 

Cand toamna o spoliaza

Asa-i omul pe pamant

Cand vede-un ort

Luminoasă tâmplă-n tâmplă cu luna
în vara prăfuită de seceta aspră,
mergi la hotarul ei de piatră
unde vânturile se-mpart după anotimpuri!

Aruncă semnul primejdiei în hău
şi întoarce-te pe drumul virtuţii
pe care strămoşii l-au bătut pe jos
până dinco

Dorul meu de fapt e-o... doară
Și durează cât odorul:
Crește iute și-apoi zboară
Cât să-i ducă maica dorul...

Dorul meu de fapt e-o doară
Și de dorul meu o doare,
Ca pe mine, prima oară,
De a dorului ardoare...

Dorul meu de fapt e-o doară
Și durând-o

De ce se mişcă totul, se schimbă şi se neagă
şi noi percepem asta abia într-un târziu?
Nu au răspuns nici vântul, nici ploile, doar ceaţa
când ne cuprinde ochii de nu vedem nimic.
Tu ştii tot ce ţi-am spus prin vorbe
şi ce întuneric se ascunde-n ele,

În drumul umbrei

Rămase în cutia poştală,
memorii decolorate,
neatinse de eclipse inelare,
scrisori îngălbenite de timp,
nedeschise de praful atâtor ani,
impregnate de mireasma
frunzelor aurii şi de lacrimi uscate.

Sentimente puternice
nu pot

poemul timpului

dă-mi doamne timp îmi zice sufletul meu

să mă odihnesc în acest univers solitar

aruncând fulgere albastre spre această lume

lasă-mă să mă rătăcesc pe poteci călcând pe covorul

de frunze al acestei solare toamnă

ca într-un palat de cristal

Gânduri multe-
praf de stele,
mă inundă ca o mare,
noaptea vin în carusele,
mă trezeşte-a lor chemare..
Inima se-nveseleşte,
se preschimbă în vioară,
bate  sprintenă,
iubeşte,
simte muza protectoară
cum se-aşază,
tacticoasă,

lângă ea şi o îmbie,
clipa este no

Să porţi fustă cât o palmă, un petec firav şi mic,

Tresăltând străpuns de patimi, orice tânăr şi bunic;

Un bikin, ce parcă nu-i, băgând draci şi-n impotent,

Gura lumii rea şi hâdă, cică ar fi indecent!

.

Da, bikinu' chiar lipseşte, ori cu el, ori fără el!