Blog

Amurgul părea o… pânză.

În lumina roşiatică, neclară

întinzându-se

de-a lungul orizontului,

aerul încărcat

cu nevăzute mişcări,

devenise înecăcios de la ceaţă.

Totul se cutremura în ape liniştite.

Raze de foc

străbăteau oblic negura

din furtuna sălbat

lasă-mă în sărutul tău
sub aripa de noapte
dincolo de dor
să mă simt strigăt
din amintiri  
îmbrăţişată
lasă-mă în rouă
dimineaţa
să te simt din gândul ostoit
după o noapte de dragoste
prima
descheiată-n palme asudate de-aşteptări
întruna
să dor

oceane de frunze, oceane de vemuri

vie îmi e pădurea încă,

sub toamna asta blestemată,

căprioarele încă mai fug pe coline,

aramă bătură-n amurg

e glasul frunzei

pe cărări fără șir,

izvoare răzlețite din munți

cu umbre fugare de cerbi,

curg prin mine.

doine de

Fruntea cu tâmple adâncite

tremura de furie

de propria neputinţă.

Faţa e umedă, plânge.

Lacrimile se rostogolesc pe obraji.

Cu capul întors într-o parte,

se aplecă asupra chipului aflat în umbră,

scăldat în lacrimi

cu ochii pe jumătate deschisi şi galben

 ARHEOLOGIE

Lisiei – spre aducere aminte că ne respiră aceeaşi lumină

mă întâlnesc pe mine oriunde m-aş duce

sub formă de cruce rememorată

de rănile frunzelor agresate de păsări

copacii îşi exhibă răscrucile prinzând în hamuri dualităţile

îmbujoraţi-vă c

curg septembrie
din mine
ochii îngânduraţi caută fiecare dimineaţă
la apus
unde-mi găsesc visele doar nenăscute
să rămân trează
în fiecare noapte
de gânduri căutată
aceleaşi
ca norii să-i văd
odată cu începutul ploii
în zori cu toamna pe braţele ude
de aşteptăr

Gândurile deveniseră confuze.

Plin de idei vagi

cu ochii larg deschisi,

simţea împotrivirea tacită

a trecutului rupt de el.

I se părea ciudată,

atât de ireală

abrutizarea din pragul existenţei

într-un mod straniu şi dureros.

Când ochii

se cufundă în orbit

ISTORIE  SOMNAMBULĂ

refuz istoria somnambulă să-mi mobileze biblioteca mea vie

continuă mişcare pe axa androginală a omului

nici măcar beciul în care reptilele îşi licitează menirea de gunoieri

nu-şi deschid porţi canibale

destinele în putrefacţie pot s

unde ești copilărie

zvon de cerbi și căprioare

trece peste codru-n flăcări,

sună cornul peste ape,

căpriori să se adape,

căprioare vin prin timpuri

aducând miros de toamnă,

zvon de schimb de anotimpuri.

sună cornul printre codrii,

dulce corn de eminesc,

frun

S-a pomenit îngrozitor de singur.

Sub piele părea

că nu mai pulsează viaţa,

îl luase cu frig.

Se uita imprejur

cu faţa descompusă,

pământie,

cu umerii căzuţi.

Nu mai înţelegea lumea.

Galben şi livid la faţă,

se ferea cu sfială

când imaginea vieţii

a deve

Timpul carnivor - fără timp

Timpul ni s-a depărtat treptat-treptat,
Ne-am fărâmat puţin câte puţin,
În urma noastră a rămas totul,
Agonia inimilor e doar durerea prezentului.

Poate ne vom reintilni
Într-o toamnă-primăvară
cu fum de frunze şi pa

Desprindere de primăvară

Primăvara grădina trebuie curăţată,
primenită, împrospătată,
Noile flori vor colora perspectiva,
Un aer proaspăt va reînvia natura,
Depinde mult de seminţe, de substrat.

Mi-ai spus să încerc desprinderea ramurilor noastre,
mo

Pe aceste drumuri de lângă faleză
te caut de o vreme,
marea supărată loveşte cu valuri
în ţărmul acoperit de o ceaţă lăptoasă
prin care trec cohorte de păsări.

Nu-i nimeni să-mi spună cum alături
pe câmpurile goale suflă vântul,
nu se vede nici o moar

Sprijinindu-şi

în mâini capul,

căzu pe gânduri

cu ochii uscaţi

şi fierbinţi,

cuprins de dezgust,

simţind

viaţa perindându-se

ca o stafie rătăcită

cu braţele desfăcute

înspre soarele

amurgului prelins

spre noaptea

luminată de lună

într-o măreţie liniştită

în flo

PULSÂND MITURI

* spre cine eşti în Roata Divină *

fără de nume eşti şi fără de avere
Pygmelion care de Galateea ai uitat şi-n alte ruguri

 te-ai rătăcit de tine

veşniciile vei colinda

uscat şi orb izbindu-te de colţurile îngheţate ale lucrurilor
până

Totul curgea.

Din când în când

se auzea un foşnet

şi stelele îşi trimiteau

ultimele raze.

Zorii zilei se prelingeau

inundate de o lumină blândă.

Reflexele calde

răspândeau pace şi linişte.

Întunericul

se cuibărise în unghere

printre valuri de transpira

N-ai voie să intri femeie!
În altarul de singurătate
unde slujeşte bărbatul de rugă!
Cu privirea, tu dezveleşti
sămânţa de coaje,
înainte de vreme
şi superi degetele crucii.

Lasă-mă în carapacea mea înghesuit
ca un univers în univers!

Când ceilalţi oameni se