Blog

"Exista o legenda despre o pasare care canta o singura data in viata mai dulce decat orice alta vietate de pe fata Pamantului.Din momentul in care isi paraseste cuibul,cauta un copac cu spini si nu-si gaseste odihna pana nu-l afla.Apoi,cantand prin

iubito, vino mai aproape

să ne-așezăm la dulci povești,

să ascultăm cântecul toamnei

cum bate vântul în ferești.

un psalm cântat duios de îngeri

îngână sferele albastre

și se -mpletesc cu dulci romanțe

din tinerețea vieții noastre.

când luna –nnebunea pe c

Să iubeşti e atât de uşor                                                                     

Când plină-i inima de dor                                                           

Să ierţi, să speri, să zbori                                            

prin infernul tău pustiu

toamnă, mă plimb ca o umbră

prin infernul tău pustiu,

te-aș omorî, toamna mea sumbră,

și te-aș băga într-un sicriu.

eu ți-aș cânta psalmii de ducă

în parcul plin de scânteieri,

ca șapte popi să te conducă

spre un final de nicăieri.

Te-au desenat, dorințele, pe vise

Rătăcitoare-n noaptea adormită,

Ecouri nestrunite prin abise

Lovind ușor în geana-mi neclipită.

Din noaptea lor, cu clipe de iubire

Mi-au invadat cărări, pe unde dorul

Și azi urmeaz’-aceeași rătăcire,

Prin gânduri necălca

O voce interioară pune întrebări

punctând figuraţiile şi retuşând convenienţele.

Ce oare în cavalcada deşertului sec aleargă

să poţi cuprinde nimicul ce nu se sfârşeşte nicicând?

Ce oare înnebuneşte iscusinţa geniului agitat      

spre alte zări tulburi,

O noapte rece şi pustie s-a strecurat pe pământ. Vuietul vântului se aude înfricoşător, ca un tunet. Nu este nimeni pe stradă. Doar un copil pribeag cu hainele zdrenţuite, speriat si zgribulit! Nici nu mai  putea merge. Slab, înfometat şi alungat, a

Te-ai depărtat  iubito, iar de mine

Mi-e greu să înţeleg ce s-a întâmplat

Când tu nu eşti nu am zile senine

Pustie este viaţa când dorul e plecat

În noapte cînd privesc bolta cerească

Te văd zâmbind steluţa mea albastră

Spre tine zbor pentru logodna-împăr

Lansarea Cărţii: “Amprente Temporale”, antologie de poezii cronopediene, vol. 1.

Doamna Lenuş, Domnul Ioan Muntean, (administratori), eu, Elisabeta Branoiu, (cu palarie, in negru) si toti colegii de breasla, poeti, scriitori, coautori la Lansarea de C

Ne-a mai rămas doar să visăm din nou

La verde... și la floarea din grădină.

Foșnetul frunzei are acum ecou

De ruginiu uscat... și de cătină.

Peste câmpie zboară cat’-un fulg

Din păpădia încă neplouată.

Era și el cândva-ntr-un fel de vulg,

Azi, singur, răt

Toamna asta-i tristă, fiindcă, pe uliţă,
Nu-l mai văd  pe tata încălzit de vin.
La căruţă-o roată n-are piuliţă
Şi la el acasă parcă e străin.

A stat toată ziua mama la portiţă;
L-a visat azinoapte pe fiul cel mic.
Lacrima îi cade pe o dumitriţă...
Pe uliţ

Armuri de greieri port pe la turnire,
Eşarfa ta pe lance mi-e de-ajuns.
Atâtea lupte fără dijmuire
S-au depănat ca pânzele din fire
Spre taina unui dor de nepătruns.
Eu călătorul,care-i pururi mire.

Fără blazon, pierdut în nemurire,
Iubind, ca nodul

Fior, nedumerire, siluire necontenită a ce ? A ceva ce forţeaza omul sa doreasca să-ti poată regăsi echilibrul neutru prin feminitatea vieţii, dăruind iubirea iubirii.Simti necesitatea unui poem reinventat si rascolesti insistent in adevarul fiorului

  acum în secolul douăzeci și unu

acum în secolul douăzeci și unu,

cănd viața a devenit doar toamnă,

omenirea intră la idei

se consideră abandonată, singură, cu ea însăși,

de când ne gândim la viitor

toate zidurile s-au strămutat,

principiul speranței a ie

știu

peste tot octombrie,

știu că insulele risipite

de mare în aerul rece al dimineții

strălucesc cu culoarea dorului meu.

în ochi îmi întârzie struguri și gutui

și mai știu că orice există

devine cenușă.

dar nici cenușa spulberată a toamnei,

nici zborul d

Cerul deznoadă ploaia, cu palme de eter,
Când paşii tăi, sub aripi, se cuibăresc în vene.
În calea mea se umflă şiraguri de ravene,
Azi, boţul meu de sânge se trage-ntr-un ungher
Privind cu disperare străfunduri de avene.

Mă simt captiv, pe umeri po