Blog

Plânsul chitarei încetă, la fel de brusc cum începuse, scriind continuarea cântecului, pe obrajii femeii, brăzdați de lacrimile remușcării. Degetele lipsite de vlagă, tresăreau sub intensitatea suspinelor, smulgând corzilor îndurerate, gemete prelung

Te bântuie

un tu,

vino-ncoace,

ştiu eu,

viaţă,

litere scrise de mână

pe tâmple înşiră

cuvinte hrănite cu primăvară,

du-te-vino

împrăştiat pe buze,

de ochii ascunşi,

de dragoste.

 Vers rotunjit de dalta gândului curat
 cioplit pe trepte unice de crez -
 încerc să fiu poet cu lut încorporat
 ce cu metafore te corelez.
 
 Vers ce-i rotit în roata de olar
 și smălțuit cu-ale naturii dulci culori -
 ești flacără de gând ce-i

S-a prăbuşit cerul cu stele în mine.

În cap mi s-a îngrămădit soarele,

iar în picioare, luna.

În inimă s-au cuibărit norii,

iar în ochi toate ploile reci.

Lumină lângă lumină

este trezirea mea,

întuneric lângă întuneric

este stingerea mea.

Naşterea şi moarte

Disprețul tău dragoste mă omoară
și steaua ta mă bagă în mormânt
dar pe cine Doamnă faci de-ocară
când stau și eu cu îngerii la rând

Tăciune sunt, și ard în complemente grizonate,

Sau umbra unei molecule pierdută pe asfalt

Și nu știu sunt un val, pe-o mare moartă, sau doar mă scald

În orizontul cu obiecte abandonate.

Tăcerea, chiar dacă mi-o ștergeți de pe coala albă,

Renaște în alt l

Sunt un copac rămas fără pădure,

Și-am căutat-o pân* am obosit,

Ori s-a ascuns de drujbe și secure,

Sau a jelit până s-a irosit…

Mă plimb ducându-mi crengile în brațe,

Și mă lovesc mâhnit de vânt uscat,

Și două ramuri groase, antebrațe,

Văzând un tăietor ș

Un brâu de țurțuri lipit de casă,

Brazii își pleacă trunchiurile ninse,

Este o noapte albă, atât frumoasă,

Pe cerul rece stelele sunt aprinse.

Aleargă vântul pe culmi sihastre,

În soba veche se-adună mult jar,

Se lipesc fulgii de nea pe fereastră,

Aleargă

  Acuma… eu ce să zic.

  E drept că mulți din amicii mei ajung, involuntar, să fie eroi prin povestiri de-ale mele ba, chiar mai mult, unii se regăsesc sau sunt identificați în astfel de posturi.

  Mă sună unul din ei și-mi spune cum că un amic de-al l

       Lingvistică geografică

(postarea precedentă)

       Tatuaj

       Moto: „În sprânceană are-o capsă,/ Un cercel are-n buric,/ Tatuaj pe gât şi coapsă;/ Doar în cap n-are nimic.” (Marius Coge, „Unei excentrice”)

       Chiar și pentru tatuaj ex

M-am născut

 într-o vorbă

la început de poezie

când pisicile

miorlăiau la stele

pe acoperiş,

iar ursitoarele

torceau secundele

împreună

 cu un arici.

La ceasul

deşteptării mele

un pegas

m-a purtat în zbor

şoptindu-mi

lacrimi printre gene,

ţesându-mi

doruri din ulc

Unde-s, mândră, coadele ?

Mi-am pierdut, mândruță, capul,
Când băteai de-a lungul satul
În mânuță c-un ulcior
După apă de izvor
Amestecată cu dor.

Mi-au secat ochii de plâns

După tine , când te-ai dus
În paltul unui prinț
Pentru un trai ca de vis.

Erai t

Cu lungile ecouri rămase agățate
pe dorurile mute, venite din trecut,
aud și glasul vostru, iubite neuitate,
rămase-n amintire pe brâuri de sărut.

La ora neuitării, tăcerea trecătoare,
ce-mi mângâie odihna la orele târzii,
se rupe dintr-odată și-n su

îți imaginezi lucruri care nu se vor întâmpla niciodată

trăiești aceste stări ca și când ar fi adevărate

te bucuri și suferi  într-o lume miraculoasă a lui Edward Tulane

cu iepuri de porțelan

în care timpul

această mașinărie infernală de zdrobit inimi

opre

 În zori de dimineață, un înger a venit,

În somnul ca de ață și astfel mi-a grăit:

- Tu fiu de muritoare aicea pe Pământ,

Ai tainică lucrare și n-o să ai mormânt,

Lucrarea ți-o inspiră, chiar Duhul Bun și Sfânt,

Ai pace și aspiră, la tot ce-i pe pământ

Ma

 Nichita Stănescu „merge” pe râuri
 iar râurile „merg” pe El
 stare confidențială
 care nu se invață...
 mă scald în apa lui Nichita
 dezbracandu-mă de aripi
 timpul nu mă mai intreabă
 în ce loc mă aflu.
 Poetul Nichita 
 schimbă culorile a

Iubite urlă iarna cu viscolul în plete,
Iar o vântoasă surdă îngenunchează pomi,
S-aud și trosnituri cu ton de pistolete,
Când își răsfrâng din ramuri și plâng ursuzi, molcomi.

           Darul lui N Stănescu 

Am devenit si gol si rece ca diminieata unei zi de luni 

Am devenit si gol si rece ca polii acestei lumi 

Am devenit si gol si rece privind adânc in viitor 

Am devenit si gol si rece văzând  un foc mistuitor 

Am devenit si