Îmi place să merg sus pe munte,

Cerul varsă peste pădure butoaie.

Este liniște printre stejari și brazi,

Fug departe de a câmpiei văpaie.

Cerul întunecat plânge mai tare,

Curg printre stânci mari șuvoaie.

Înșiră ploaia multe perle pe ramuri,

Cad la vale

Răsfir

printre degete

izvoarele lumii.

Apa caută în cercuri concentrice

teama luminii

de a-i reda strălucirea,

spărgând în irizări ciudate

prezentul căzut din viitor.

Clipele se țes printre

viituri de gânduri

în pânze firave

ce tremură de încordarea

iubirii.

Crep

Doamne, schimbă-mă în stâncă,
Vin lupii de mă mănâncă!
Vin în haite, roată dau
Numai locului nu stau!

Prinsă-s, Doamne, în capcană,
Intr-un trup de fată, Ană;
N-are cine mă zidi,
Nici de dorul meu tânji,

N-are cine parte-mi ţine

De mă rog, Doamne, de ti

NINSOARE ALFABET

Pereții nopților sunt tapetați
cu insomnii, fantasme purtând
giulgiul brodat cu fir de tăcere
aurită și festonat cu-nțelepciune,
căci timpul trece, dar nu iartă.
Singurătatea, o noapte polară,
s-a călugărit sub veșmânt alb,
doar aur

Sanita, ca un fluture roşu

te-ai aşezat pe manşeta albă a cămăşii mele

înainte de a veni asfinţitul,

peste vii zburau vrăbii,

strugurii erau deja copţi

şi culegătorii îi deşertau în butoaie de lemn,

teascurile se învârteau

şi vinul curgea, curgea,

făcuseră f

un bătrân pe o stradă pustie

trăgea după el timpul,

era miezul nopții

şi un felinar orb

abia mai lumina orologiul

din turnul sfatului,

noaptea era neagră și rece,

iar câinii lătrau

la secundele şi minutele

târâte pe caldarâm,

bătrânul se învârtea într-un cerc

se întorc nemuritorii,

cerul este plin de smoală,

lupul alb şi-a găsit odihna

sub norii negri ce îmbracă luna

în mantii de ceaţă,

corbii croncăne şi muşcă din stele,

lacrimile grele ca plumbul

îmbracă satul,

se aude hăuit în munţi,

se întorc lupii  în Cetatea

Mai cunoaşte lumea, oare,
Un alt arbore sub soare
Care puii şi-a plantat
Într-un suflet zbuciumat?

Mai cunoaşte-un pom anume
Căruia să îi dea nume
Când prin ramuri, dulce liră,
Vocea lui Emin respiră?

Mai cunoşti, dragule om,
Alt copac sau un alt pom
T

m-ai trezit

~ din ciclul „poeme cibernetice dialogate interior” ~

m-ai trezit

când mă căutai

luându-mi dorinţa

vei fi găsit

doza perfectă

de cuvinte și mângâieri

infierbântând pielea mea

cu mâinile și îmbrăţişările tale

iar gura mea

sprintează buzelor tale

oprin

de iar se bate luna în cuie

ţi-s nopţile de zile goale,

coboară apele agale

şi pe pământ se mistuie,

când cerurile se descuie,

se rup şi ploile în vale

când dealurile dau năvale,

lumea s-o constituie,

şi încet , încet se mistuie,

să rupă pietrele din munţi,

de

Rugina din timpul ce fierbe

S-o decantăm rapid în prezent

Fără-a căuta vreun argument

Frustrării ascunsă-n adverbe.

N-aș vrea s-apelăm la proverbe,

Mă gândesc că ar fi mai prudent

Astăzi, să punem punct, mai urgent,

Frustrării ascunsă-n adverbe.

Cuvinte și

Nu e deloc uşor de scris un eseu despre inestimabila operă a marelui poet Lucian Blaga, supranumit “poetul luminii”, fiindcă mulţi alţii au surprins, de-a lungul timpului, cu acurateţe, punctele-cheie ale creaţiei sale. Universul său interior nu este

Merg încet printre flori pe cărare,

A venit dragi copii Vacanța Mare.

Vine repede și luna lui Cuptor,

Strălucește deja soarele arzător.

Am primit multe cireși roșii în dar,

Mă topesc rău în luna lui Cireșar.

Îmi aduc aminte iar de copilărie,

Vara este încăr

            Călătorii geodezice, Austria – oronime (III)

            (postarea precedentă)

Oronime în Austria

(De la toponimie la vânători de munte)

Moto: „Pământul nu se clatină când tuşeşte un purice.” Proverb austriac

Am scris despre macronimele

Cuprinde-mă în brațe, Tată,

Urcându-mă la cer...

Nu mă strivi în neputință,

Osândă nu-ți cer!

Iartă-mă și călăuzește-mă-n pocăință.

Echilibrat,

Sunt

Totuși

Emoționat,

Ducând povara silabei

Unde liniștea

Mută fericirea clipei

Născută din iubirea

Eternă.

Zidesc a

În galaxia gândurilor vii,

Adăpostită-n somnul psihedelic,

M-asediază visele-stafii,

Din universu-mi karmic non-angelic.

Mi-am revăzut destinul pe scafald,

Decapitat în pripă, fără vină,

În rămășița-i palidă mă scald,

Mi-e adumbrirea scrisă cu aldină.

Se d

(sonet)

Sub scânteierea florii de gutui,

Am decupat simţirile de ceară,

Ce mi-au lăsat nervurile să doară,

În desfrunziri cu gustul amărui.

Şi domolind silabe-n călimară,

Am cutezat, în vise albăstrui,

Să îmi agăţ iubirile în cui,

Ca pe-o ebóșă palidă, nec

Zăpada patimilor noastre,

Căzând febril pe-un câmp de maci,

Mi-e evadare-atunci când taci –

Magia Păsării Măiastre.

Plimbăm cuvinte printre astre,

De întuneric mai săraci –

Zăpada patimilor noastre,

Căzând febril pe-un câmp de maci.

Hoinari prin suflete al