Blog

Trăim care-ncotro;

Încercând să-şi ascundă umbra,

Eol a liberalizat suflul.

Zvârlugă avântată fără chip,

între cer şi pământ,

hălăduind prin răscruci de lumini şi umbre,

printre anotimpuri,

stele şi clipe,

dorinţe, vise şi speranţe,  

şi chiar ciulini şi tre

Îmi stau cuvintele

agăţate de cerul gurii

nu ştiu ce-au păţit

nu vor să se desprindă

limba trage de ele

eu simt că mă-nec

de emoţie

când te văd.

Tăcerea le-a tras

pe liana ei

şi eu aş vrea

atât de mult să-ţi spun

că aerul miroase

a viaţa mea

când îmi eşti aproape.

Până să-mi depășesc limitele, nu e mult

tu nu crezi că pot,
nu am nevoie decât de liniște.
Primăvara asta este propice
și tu știi
că nu mă lovesc de margini necunoscute,
am în sânge răbdarea și imboldul oportun
ce nu dispar.

Deschid porți chiar când su

De la casa de modă a unui „dumnezeu”,

Aflată pe la paralela patruzeci şi cinci,

Omul de la ţară a aflat dintr-un expozeu

Că nu mai este la modă ţinuta cu opinci!

Învăţătorul, agronomul şi chiar un bişniţar,

La pastoralele cu mici, bere şi multe parale,

S

Paşii dorului m-au purtat spre satul natal, de curând.

La intrare, un şoşon zdrenţuit proptit într-un  noroi;

Simţeam cum amintirile se prăbuşesc, rând pe rând,

Pe hotarul ţarinei ce-arăta ca fiind trecută prin război.

Cineva care părea să fi făcut cu

mi-am luat picioarele în mâini

să pot ajunge la geamul grădină albă

dar m-am împiedicat de ceasul ticăitor

ajuns în mod umilitor la picioarele mesei

doar oala de lut mi-a dat impuls

chiar dacă mi-am inflamat ochii de plâns nocturn

gură arsă de răceala stic

Azi fumăm țigara vieții-n profunzime, pân` la muc

Și jucăm, pe-o nouă gheață, cu același jalnic puc.

De sub mantia candorii, prăbușiți drept în Infern,

Devenim plebei cu ziua-n al fantasmelor concern.

Pe genunchii decăderii, amorțiți în tristul somn,

Mur

            Jur !

  Jur !

Că mă simt sănătos;

Cred, din bătrâni, în Hristos;

În care doresc ca lumea,

După cum inima vrea,

Adune-se-n casa Lui,

Loc de rugă omului,

Casa sfânt-a Domnului.

  Jur !

Dacă nu mi-am făcut casă

Și nu am copii la masă,

Sângele venin de

Cine-mi adaugă primăvara pe umeri,

știe cum o vindec de resemnări
și împart cu ea tot ce am agonisit în iarnă,
port în inimă, în ochi și-n piele,
rămășițele unor magice iubiri
care înfloresc odată cu pomii,
capătă seva de pământ reavăn,
de suflet înfr

Între o iarnă geroasă și o primăvară hidoasă o mână amenințătoare de călău s-a încordat și-a lovit cu securea din frunte până în măduvă un copac tânăr, înalt cât un munte, prăbușindu-l în lut fără prea multe cuvinte.

De verdele ochilor lui am rămas vă

Se spune că sărbătoarea iubirii autohtone și a bunei dispoziții, Dragobetele, are rădăcini în tradițiile din vremea dacilor. Odinioară, Dragobetele avea o semnificație asemănătoare precum Cupidonul în mitologia romană sau ca și Erosul în mitologia gr

Cetatea iubirii
Privesc geamul la cate tu încet băteai,
În ochii mei iubirea tu mereu o citeai.
Simt şi acum mângâierea sărutului tău,
Pe cerul albastru o stea luminează mereu.
Mă învăluie tăcerea nopţii şi amintirea,
În sufletele nostre creşte mereu iub

clepsidra timpului revarsă ultima sclipire
peste gândul secat de simțire
fără aripi de zbor

Îmi închid tăcerile-n casă,

cobor scările şi-mi fac drum spre viitor,
mă aşteaptă tronsoane de necunoscut
cu orizonturi înălţate din ape.

Gândurile nu mă lasă singur şi ascult,
drumurile mă cheamă din copilărie
în oraşe de nori fugari
în care mă dezbra

Mă doare frumos

de când am zărit-o pe stradă

dorind să traverseze pe o zebră peticită

nefiind prea atentă la circulaţia rutieră

care-i nerăbdătoare

s-o ia la fugă mai tot timpul.

Am mai văzut-o şi-altădată

de când a plecat din viaţa mea

şi mă doare frumos în

Braţele dimineţii zgârie geamul
poartă stigmatul îmbrăţişărilor grăbite
cuvinte
ca nişte obiecte inutile
fac piruete printre aburi de cafea
arome perfide
decopertează rutina
ecoul de ieri
la confluenţa dintre două lumii
păzim echilibru cerere şi ofertă
stabi

Când sunt păcălit

mă simt atins în ceea ce nu se vede,
în rest totu-i normal,
nu lovesc în cei ce sunt altfel.

Nu întrec măsura,
nimic nu mă face să dau din mine
ura ce m-a bântuit cândva.

Ce se integrează-n credinţă
rămâne-n suflet ca un dat,
niciodată

De atâta drag de tine

un izvor năvalnic și-a găsit originile în mine

de nu mai știu în ce limbă a firii

să-ți spun cât mai simplu,

pe înțeles,

te iubesc!

Mi s-a amestecat zborul spre înalt

cu cel al păsărilor

și glasul cu ciripitul lor dulce, gâdilitor

în fie

S-au auzit şoaptele strigând de dincolo.
Parcă, voiau să înconjoare o gaură, ca un cerc, neagră, peste marea de alb care trecea.
Nici nu ştiu în ce se măsura. De lângă mine, se zvonea, de către lume, că în bani, în hârtii, în lucruri aşezate, în co