Blog

trec

trec spre cimitir toate nălucile

spre blândele, crucile,

şi vor ajunge la capăt de ţară

când umbra mea va fi gata să moară;

se va aşeza la taifas cu morţii

şi la cântecul de flaut al lui Orfeu

mă voi duce şi eu;

 peste iarba verde

numele meu se va pier

Te chem...

Sunt vântul, sunt ploaia din stele ce mor

Sau sunt o copilă din inima lor

Ori forța întreagă din veșnicul vis

Și port rătăcirea în cerul deschis.

Adorm câteodată în luna de ieri

Și strâng în tăcere un soare din veri

Mă-nalț pe miresme prezente

Victime nevinovate

Umblând după Pokemon,

Unul căzu din balcon,

Altu-n sâni la o nevastă,

Și-l trosni de-i rupse-o coastă.

Noroc cu Pokemonul

Străbunicul în baston,

Hăituind un Pokemon,

A ajuns șontâc, departe,

Fentând-o din nou pe Moarte!

Slavă Pokemonului

După

Tot ce mă poate desprinde
urcă
cu rotiri în spirală.

Rămâne prezentă nemărginirea,
deşertăciunea,
între ele moartea.

Viaţa,
o sinusoidă din fragmente visătoare,
finită.

Aventurile galante i-au pus curajul la încercare.

În ciuda dificultăţilor sociale iubirea e triumfătoare.

Bucuria succesului i-a readus în suflet ecoul muzicii,

De acum muzica va fi scutul invincibil în faţa durerii.

***

Muzica gândului prinde contur pe p

Blestem

Te-am ascuns în ochiul cugetării,
nu știu de ce, nici când, nici cum,
dar te-ai lipit ca marca pe scrisoare.
Doream să te deschizi în răsărit
ca macii în lanul din câmpie
și arc din umbra unui curcubeu
să mă-nfiori atât de pătimaș,
încât să-

Deseori prins în obişnuinţă, rutina te seacă
şi încerci să sapi la rădăcinile firii
aruncând zarurile pentru un câştig la vedere
ce te atinge cu umbra răcorii.

Cremene sclipitoare
pusă pe umerii dorinţelor
până ce aşteptarea de veghe se termină
cu eco

Nu bănuia că mreaja aruncată o va acapara.

Singura ei plăcere era să-i frângă inima.

Ironia o împinge în neobosita luptă acerbă,

Să-i pice în plasa întinsă, să fie victimă.

***

Viclenia și imoralitatea au făcut casă bună,

Spinii minciunii au fost vehiculaț

averea mea mobilă şi imobilă

să nu-mi umblaţi prin calculator

 după ce voi muri

că veţi găsi numai

 testamente neterminate,

nu am ştiut niciodată cui să-i las

 fericirea şi cui nefericirea,

când ajungeam la gâtul zorilor

începeau privighetorile să cânte

şi o

Nu știu ce gândise Domnul,
Când din coasta în pricină,
(Chit că Dracu-și făcea somnul!)
A creat adulterină.

Migălise o femeie
Lui Adam, un fel de rudă;
Splendidă și cam atee,
Și să umble veșnic nudă.

Scopul Domnului fusese:
”Aibă *darurile* goale,
Ca A

        Maestrului Radu Beligan

Se tundea un gard acum 7 sau 70 de ani, nici nu mai ştiu

timpul

este (a)temporar pentru mine. Pe coama lui,

mă aşezasem ca pe o scenă, să-mi joc viaţa ca

pe un rol. Plăteam „crima” de a mă urca

pe scări

de teatru şi fil

S-a mai închis o ultimă cortină,

Iar un titan al scenei s-a sfârșit;

Maestre, vârsta-a fost de vină

Căci sufletul ți-a fost desăvârșit.

Ne-ai dăruit atâtea nestemate

Pe scena ce-ai slujit-o-atâția ani,

Realizări atât de însemnate,

Alăturea de alți colegi t

Tu, politician ratat,

Ai merita de par legat

Să paști la iarbă și mohor,

Să nu mai chinui un popor!

Gușat, și hoț, și adormit,

Tu nația ai păcălit

Să te aleagă-n parlament,

Și dai doar legi spre faliment.

Pușcăriabil și servil,

Te porți precum ai fi vechil,

Nu mi-e frică de moarte

În serile de iarnă, la lampa cu fitil,
Îmi povestea mămica, nu voi afla eu când,
Mă va călca norocul, că primul semn îl am;
Tichia de pe cap cu care m-am născut...

Că Domnul ce mi-a dat-o, e semn, prin necuvânt.

Am prins tăria cu

Ea îşi curba liniile, lucra cu spaţii rotunde
ochii şterg unghiurile, fac acustica înaltă,

Gândurile mele se joacă cu imaginile inedite,
în regatul alb lumina-i cu setea bogată
nicio apă albastră nu este,

atunci îmbrac hainele întunericului
croite cu r

ECOUL PAŞILOR MEI

Herghelii de gânduri aleargă spre tine,
iar între noi cuvintele sunt prea, puţine,
dar poate, distanţa-şi va ridica stolurile
şi de razele soarelui să prindem visele.