Blog

Când noaptea-şi dilată-n mine insomnia,
Amar îţi caut privirea pierdută,
Mâna-n mâna cu tăcerea şi mânia,  
Ascult tristeţea cum plânge tăcută.

Păduri întunecate se aprind în gânduri,
Seninul se lasă pe braţe de fum,
Tălăzuie doru-n umbra din adâ

nopţi cu lună

câte nopţi cu lună n-au trecut prin mine

visând o femeie ca dulcele mierii din fagure,

cu ochii adânci plini de văpăi,

spălaţi cu lacrimile singurătăţii;

ies din aşternuturi stele şi iară se-ascund,

tu dormi ca o leoaică pe-un câmp de linţol

De când Mara lui Goriță,

A rămas în văduvie,

Umblă-n doliu, beată criță,

Dormind prin căpie, vie...

O mai cară până-n tindă,

Fratele, că mult îl doare!

Îl trec ape c-a s-o prindă,

Când se clatină-n cărare.

Mă gândesc la o adică,

Că tristețea sa e mare,

Că e

Ca prin sită vedeam pe lac în îndepărtare o plută.

Câțiva bărbați se cinsteau cu bere dintr-o sticlă.

Eu cred că gesticulau și vorbeau în șoaptă,

Pe cei din adâncul mării să nu-i neliniștească.

***

Îl primea fanfara cerului, plângeau norii și suspina o fa

Vine o vreme de lumină

Vine o vreme de lumină

pe ramurile degetelor

de se scutură stelele iubirii

în Luna ce visează cu ochiul aprins

tot focul dorului, fiindcă:Îngerii

mi-au cântat la firul întins de vis

și cu aripa dreaptă

au sărutat cuibul de cuvinte.

Am

Vântul s-a trezit devreme,
Cu lungi cute pe obraz,
Ce jenant și ce necaz!
Că dormi cu nasu-n perne.

Și-a masat fața frenetic,
Cu apă dintr-o gulie,
Făr* papuci și pălărie,
Șuierând, țâșni bezmetic.

A trecut razant prin trestii,
Și-nciudat că e rida

Mai... decât românii

Motto:
Politica nu are principii.
Are numai interese.
Octavian Paler

Trece cu alai prin sat
Gigel de la Primărie,
Burtos, mic și îndesat,
Iar pe cap – o pălărie.

Oprește din poartă-n poartă,
Lăudându-se cu... fală
Și la toți, pe rân

Căldura din zi se curge pe şira spinării, cămaşa e udă, pădurea îşi adie vântul zburat printre ramuri şi frunze, păsările îşi înalţă zborul, Sufletul se (cu)prinde cu aripi îmbrăţişate în cântul din zare, e răcoare la banca noastră, tată…

umbra se-

La adăpostul munților vulcanici, într-o poiana vastă,

Se bucurau pirații de o regăsire emoțională.

Cu gesturi afectuoase femeile începeau odiseea.

În sufletul celui mai aprig luptător trăiește poezia.

***

Îmbrăcați cu blănuri ușoare, în nopțile de iarnă,

D

La pas domol mărșăluiesc,

Pe drumul vieții solitar,

Sunt sigur azi că te iubesc -

Nu îndrăznesc să sper măcar

Că ai putea și tu cândva,

Să mă iubești măcar un pic

Și nu m-ar crede cineva,

Cât par de ne-nsemnat și mic

Fără de tine și-al tău glas,

Ce mă-nfioa

Într-o zi mohorâtă un bătrân se odihnea în parc

Petrecea ireal cu un prieten de curând înhumat.

Se întreba: mai contează acum cine îl devorează?

În fața infinitului nu există identitate socială.

***

Oare cine și când ne va spune tâlcul firii,

Sensul veniri

Au înfrunzit iubirile băute pe inima goală,
au prins note pe portativ,
sunetele intră-n cântec şi urcă pe scenă,

se trezesc sufletele căzute-n aşteptare
şi sorb bucurie după bucurie până la margini.

Timpul se osteneşte ca un râu şi curge neîntrerupt,

Orășenilor le plac banii și poveștile de aventuri.

Ei nu sunt interesați de cavalereștile epopei.

Oamenii din popor râd zgomotos și plâng serios.

În fața cataclismului s-au unit. N-au avut de ales.

***

Mereu a visat să ajungă un bun vânător,

Dar cu greu a

Despre nemurire nu se mai spune nimic
doar rareori se simte singurătatea clipelor fugare
în visul intim de fericire din surâsul femeii,
inima bate a sărbătoare locuită de bucurie
în ornicul dimineţii din centrul luminii.
Piatra îşi caută drumul călăt

Îmi place praful fin al drumului de ţară...

Zilele călduroase dăruite acum de vară.

Mă plimb adesea prin roua dimineţii,

Soarele îmi dăruieşte multe senzaţii.

Alerg repede spre casă la venirea serii,

Am sufletul încărcat de bucuriile verii.

Câţiva pisoi

Într-un amurg când razele soarelui coborau la asfințit

Rătăceam pe calea amintirilor, visam la trecut.

Printre irişii cu petalele ca muzica suavului Vivaldi

Am plecat culegând un buchet de melancolii.

***

Este nespus de plăcut să simți răcoarea serii,

Parf

NU PROMIT...

Nu promit nimic, cel mult un zâmbet
şi las cuvântu' să dospească-ntre noi,
e prea devreme, dar privirea-i alfabet,
iar cărări spre stele vor fi doar, în doi.

Fericirea nu-i un obiect de-mprumut
chiar, dacă-n ochii tăi am zărit cerul,
dar distan

Odihnesc rădăcinile iubirii

Odihnesc

rădăcinile iubirii

în inima plină

cu aripi de dor

și strig din fereastră

răsăritul

că tu ai risipit

privirea în oglinzi

și cu amurgul ai coborât

unde stelele plâng

cu lacrimi de lumină

și luna privește cu jind

la dorințele po

Când aura soarelui zâmbește

E noaptea senină

când se scutură din stele

iar gândul trăirii

se pierde cu plânsul inimii.

În noi își prinde vorbirea

în clipe ce cresc cum crește iubirea

departe

unde aripile întinse ale cerului

țin luceferii pe umerii infiniți

și