Blog

Azi rătăcim și noi ca fiecare

Rămași sub nori azi bem în agonie

Cu lacrima durerilor de dor

Și-n nota-naltă de monotonie

Ne ridicăm în văzul tuturor.

Dar versuri scriu și le ascund în fașă

În primăveri ce le trezesc din noi

Primele stele mă vor face: lașă

Noaptea-mi fură armonia,
Îmi ia somnul și se duce...
Eu, la sfat cu insomnia,
Nici ea nu vrea să se culce!
**********************************
Nu-mi găsesc nici loc, nici stare,
Dacă eu nu știu concret,
De unde vecinul are
Părăluțe, berechet!

(Martin Luther King Jr., Atlanta, 1929 – Memphis, 1968). Pastor baptista estadounidense, defensor de los derechos civiles.  Hijo de un baptista, Martin Luther King estudió teología en la Universidad de Boston. Desde joven tomó conciencia de la situac

Între mine şi tine umbre îmbrăţişate
vor să se contopească,

mai cuprinzător cu o înălţime, sufletul.

Inima ta se agită fierbinte în trup
asemeni dorinţei obraznice,

înserare nevinovată
ca o nălucă
soseşte.

Între noi Dumnezeu odihneşte-n tăcere
gândurile

Federico Loliée, escritor francés de elevado estilo, nos cuenta en su formidable Historia de las Literaturas Comparadas, un hecho maravilloso que fascinó al mundo,  deslumbrado por  la luz astral de la cultura greco-latina que emergía de las foscas t

Nacido en Sevilla, España. Poeta español. Aunque influido por el modernismo y el simbolismo, su obra es expresión lirica del ideario de la Generación del 98. Hijo de Antonio Machado y Álvarez y hermano menor del también poeta Manuel  Machado, parte d

Zorii se alergau unii pe alţii, pe cer. Era senin, un albastru curat, doar un buchet de verde şi răzleţi, nori de puf în spatele lui, al copacului după care îmi ascundeam privirea să nu o trădeze adierea de vânt şi ei să plece înainte de a-i urma în

trimite-mi formele tale

marmura din tine albă de culoarea unui vis

strălucea în ochii mei viscoliţi de patimi surde,

erai luncă, erai dor, erai vrajă şi abis,

erai dragostea din mine ce abia-ncepea să zburde.

aveai ochi rotunzi de ciută căutând clipa di

Se adună nori ruginii
la orizontul răsăritului
de secol a l mileniului trei;
disperarea și prigoana
cer adăpost sub acoperișul
omeniei și milei ;
li se închid porțile în față
se ridică în fața groazei
de întuneric
păduri de ghimpi
și munți de neput

Cu fiecare nemărginire suntem aproape bogaţi
nu închişi în orizonturi oarbe,
nemurirea prin moarte se recunoaşte,

numai spirala pretinde înălţime
în conturul ce se gândeşte rotund
ca roata înspiţată.

Undele nimicului nu duc niciunde,
în gândul nostru c

Fiecare om are povestea vieții lui, deschidere

Spre alte povești cu imagini și idei diferite.

Dacă realizăm un colaj, oricât de obosiți am fi,

Găsim între început și sfârșit multe iubiri.

***

A iubit femeia, onoarea și adevărul - perle de neuitat.

Iubirea

Mi se urcă somnul pe patul iertării.

Cinstește sub ramurile inimii mele

și lasă culoarea lunii în palma mea!

Treci de Calea Lactee și privește

cum se măsoară nesfârșitele arderi de stele

cu literele poemelor tale

că în pieptul meu stă rătăcit

numai un colț

Să socoteşti nedreptatea, nedreptate,
să rămâi sub acoperişul ei
şi să-ţi faci cuib ca păsările,

e partea cea mai perfidă a fiinţei
de la care nu se aştepată altceva,
deşi îţi doreşti o altă existenţă
te complaci în cea care trăieşti.

Gândul tău care a

A vrut să cerceteze necuprinsul. Multă cutezanță!

În final a înțeles că știința are limită.

I se părea că este împins în larg de nemilosul val,

Ca naufragiatul care vede îndepărtatul mal.

***

Nimic nu este mai fascinant ca un peisaj magnific.

Îl găsești în

Risipesc neantul…

În imagini iată pier ca o nălucă

Ce în casa verde clipa își usucă

Și mă duc departe mirosind a stele

Printre aștrii vitregi construind castele.

Risipesc neantul în clepsidra lunii

Și privesc în soare nebunia lumii,

Arcul de culori î

SPER...

Motto: Speranţa-i plumbul ce atârnă de firul vieţii -Maria-Ileana Tănase

Adie vânt de primăvară-n suflet,
doar anii-mi sunt de chihlimbar
şi sper într-un anotimp răsunet,
ca iarba iubirii să-ncolţească, iar.

Am strâns toamna-n părul meu,
sufletul re

Căpitanul își luă chipiul de pe cap și îl pusese pe jos, pe lângă picioare, cu gândul să nu murdărească fața de masă a Simonei, apoi își dădu jos și mantaua. O puse pe spătarul scaunului pe care il oferise femeia. Se așezase apoi pe scaun, dar nu fu

Dansez cu amintirile

Se strâng stelele în inima viselor mele

de mi se nuntesc tăcerile în codru.

Acolo ascult pământul din cântecul gândurilor

dar mă ridic din umbra uitării și dansez

cu amintirile.

Vino în pașii de dans din poemele tale

și rătăcește cu mi

Un întreg răsfirat în zări.

Aşa mă simt, mă am, mă aflu

şi

încerc să (cu)prind albastrul senin,

curat, întins în culori de anotimp

şi

calde şi reci.

Sufletul e dincolo de mine, mintea, gândirea îşi sapă roşu, adânc, lăuntrul. Doar trupul mă sălăslueşte î