Blog

Dincolo de noi 
(Pt GV)

Dincolo de noi stau doar cuvintele, 
lumina mea,descântecul de viaţă, 
fiecare din litere,care te respiră, 
munţi într-un sunet galben 
de rugă,sub creştinul cântec 
în care eu te întreb:Trăiesc?

Ochii îi ard în văpaie,

Îi cad picuri calzi, din gură,

Jinduind lupul la oaie,

O pândeşte după şură.

Plouă des şi lungi şiroaie

Se preling pe blana sură,

Se scutură, se-ncovoaie,

Ar pleca, dar nu se-ndură.

Se gândeşte-n chip şi fel,

Cum să o ademenească,

Şi-ar

                    MOTTO:
                        Mamã, nu uita cã pruncul pe care-l ţii la piept
                        poţi sã-l creşti ca un nemernic sau un suflet drept,
                        poţi sã faci din el un înger sau un ticãlos,
         

Iubirea se rupe de tot ce ai crezut cucerit,
are sincope şi se învârte în cercul nerăbdării,
lasă peste tine umbra ei plutitoare
şi-ţi încurcă gândurile delirante,
trece de la o stare la alta până la beatitudine,
se umflă în pene dacă nu-ţi simte imp

Ruga

Sunt ploaie ... ploaie de suspine,
un fâlfăit de aripi fără rost,
mă rog la tine Doamne, pentru-un mâine,
mă lasă rugă, pentru-o zi de post !

Să fiu o rugă,umbră pe poteci,
un zbor ,o clipă sfântă şi curată,
nu val de lacrimi în secunde seci,
cu u

ochiul meu

ochiul meu albastru pur

ți-a căzut pe verticală,

nu te mai feri de el,

prea frumoasă domnișoară.

peste țâța ta cea dulce

se așează ca un ied

și ar vrea ca să se culce

să viseze numai mied.

parcă nu mai am vedere,

mi-a furat-o sânul tău,

s-a întin

Iubito mi-e frig

hiene îmi umblă de ieri

prin piept şi prin tâmple

din clipe fecunde musteşte

robia tăcerii

alungă-mi pustiul

acum de mai poţi

de nu toarnă-mi pelin

să-l beau pentru toţi

aşterne-mi un pat mai alb ca uitarea

şi doi lotuşi pe pleoape

că două păsă

Priveam în agonie cerul
moartea mă ameninţa cu certificatul de deces
încă staţionar la primărie,
o vecină mai zurlie ridica din umeri ei laţi
şi nu credea nimic din ce s-a întâmplat.
Pe şosea trecea un tractor obosit
şi un om îi făcea cu mâna să opre

Dorinţa 


Aş vrea să te privesc, în inima lumii, 
fără cuvintele, cărora 
le-a crescut aripi, 
sau fire de păianjeni, cu care 
să acoperim cratima 
devenită punte, 
între doruri nerostite 
şi clipe pierdute. 

Aş vrea să te găsesc, 
la capătul frazei 
şi să mă pi

Învaţă să trăieşti
fără
profesor

E şansa
vieţii
tale

De repetat
repetă
numai
moartea şi nou-născuţii

Noi
ca
şi firul de iarbă

Cu toate
că
ne doare

Avem 
rădăcinile în iad

Şi
verdele
gata
de
catapultare

poezie de Costel Zăgan din Poeme de-aprins focul 

STĂPÂNUL FURTUNII

Pe acoperișuri norii cerneau plânsul cerului
văduvit de măreția aștrilor nopții,
norii negrii- câinii de atac ai furtunii
gem săgetați de biciul de foc al stăpânului.
Ramurile își frâng mâinile
tremurând de furia vântului care le în

Nu ştiu dar cred că eşti femeia fugărită de sentimente
admonestată de orgolii nemăsurate
în plină stradă a oraşului căzut în rugină,
te zbaţi să scapi de poftele mărunte ale nopţii
sânii tăi zvâcnesc de iubire
şi nimic nu-i înduplecă să se lase furaţ

- Silvia, de ce mă superi ? Eu nu mă recunosc sub această caracterizare.Ce se întâmplă cu tine ?
Nu am fost lângă tine mereu?
Silvia se apropie tristă de soț: iartă-mă iubitule, nu mă recunosc nici eu , atac, fac presupuneri. Mă simt vinovată, nu am f

Cerul şi pământul simt veşnicia în explozia
de lumină a stelelor din zori cu iz-ul nopţii

şi
eu tremur
şi
urlu înăuntru de dinafara mea.

Mi se inundă infinitul.

Cioc, cioc...

E acasă inima? Ce face?
Trebuie să apară din clipă in clipă.

Ştie
să înoate
î

Mi-au injectat în vene toamnă
şi tu ai vrea ca să mă bucur
că iar mi-e dor de tine Doamnă
când inima zdrobeşte struguri

poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Juan 

urmele viselor

prin pletele de nicăieri

suflă vântul toamnei,

seninele zile de ieri

dispar într-un azur

 crepuscular în zborul

de cococri cu frunzele,

cu apele, cu umbrele…

nopţile brumelor

tremură prin ceaţă,

muşcând podgoriile

pe-o lună beată,

rătăcind prin

Destinul

Am zborul verde, doar crescut din muguri,
sub dor învolburat,către un mal uscat
şi-o toamna în care parcă, rămânem numai singuri
spreo clipa de iubire, sau sfântă, sau păcat.

De dragul tău,iubito, şi frunza m-a iubit,
şi valurile toate din do

 E-o cărăruie mică într-un singur sens, 

 Suișuri, coborâșuri de toate-am întâlnit,

 Răscruci de drumuri care purtau nedefinit

 A vieții mele soartă-n vastul univers. 

 Cărări împleticite, cărări întortocheate,

 Liane ce mă abat din drumul meu firesc,

 O

În gară 


În gara nostră trece timpul. 
îmbrăţişând zori ce-or să vină, 
doar taina ne ciopleşte chipul, 
la streşini, ploaia fără vină. 

Stăm pe o bancă între şine, 
sub gândul toamnei anodin, 
doi călători spre timp ce vine, 
suntem, doar ceea ce

Foşnesc vlãstarii, cântă poezia
la umbra unui carpen izolat,
unde ne retrãim copilãria
din când în când, câţiva bãrbaţi din sat.

Suntem puţini dar amintiri sunt multe,
suntem adulţi şi totuşi tot copii;
se pleacã crengile încet, sã ne asculte
poveştil