Muzica a înlănţuit focul din adânc de suflet.

Nici nu ştiau care era mai tare.

A (cu)prins pământul

de la cer şi pieptul

s-a umflat. Îşi alerga trupul pe străzi. Se demisiona

în lanţ de câteo haină încotoşmănită de ani. Pielea

roşi

Sonet 
(GV)

Am genele iarbă, mi-s fluturii toamnă, 
am mâna, mi-e strânsă, de dor, mai demult, 
unealtă a firii, mi-e taina în teamă, 
ecou îmi e vorba, nici nu ştiu, mi-o ascult ? 

Mai ieri eu stăteam , în drum, odă vieţii, 
cu mâini ce urmau, un dans neşt

Limba ascuţită pe cuvinte albastre
ca şi ochii rupţi din contextul expus
îmi pun propoziţia în fraze prea lungi
care se pierd în irisul lor.

Carnea mea obosită de toate răutăţile lumii
prinsă-n cleştele vremii trăite
e ca o ancoră-n trupul tras la ţăr

Lumina
(GV)

Încă măsor lumina, zvâcnind în dor făclii
speranţă mi-este în iarba şi-n ceruri
o aripă,
pe obrazul efemer, pe pântecul stihii,
şi în urma încrustată,
de timpul, dintr-o clipă.

Mi-ascund la sân prădalnic,
în setea mea cu norii,
şi frumuseţe

Pe sterilele câmpii,
Au stat ceţuri fumurii,
Dese, şi au înmuiat
Tot ce toamna a uscat.
Şi-mi lăsă tristeţi şi dor,
Nopţi de tuş ca lung covor...

Strajă, pe un dâmb uscat,
Un hârciog întârziat,
Cerceta valul de nori,
Nestatornici, cu vâltori
Iscate de

Am ieșit la plimbare pe aleile parcului mare, din spatele castelului medieval urmată de Figaro, brakul german, care abia sosită în casa doctorului Terențio m-a adoptat. La venirea mea în casa aceea, stăpânul său a făcut prezentările și făcând parte d

Cu o noapte plină de tuberoze
în care mirosul nu poate fi abandonat niciodată,
lumina rece a lunii se îmbată de fericire
şi dansează odată cu florile după adierile de vânt.
Grădina e îmbrăcată ca o sărbătoare de august
prin care trece umbra femeii fr

Pereţii
(GV)

Pereţii se închid când umbra-i mare
şi teatral ne pierdem în cărări,
doar mări mai clatină ferestre-n depărtare,
s-avem şi pâine, dor şi aşteptări.

Puţinul clipei mele nu mai este,
înconjurat de-o altă stă Pământul,
ecoul zilei, a rămas po

Câteodată
(GV)

Câteodată îmi este atât de greu, când sunt
fără tine.

A mai rămas la porţi o taină,
un vis cu tine-n dor şi pinii,
în palme ploaia ta ... ca faimă,
pe drum, se minunau, vecinii.

Îmi vreau cărarea înapoi,
mă dor minutele-n neştire,
ofranda

Sunt
(GV)

Sunt frunză dor iubito, doar toamna mi-e avânt,
sub ochi de fericire eu doar în verde ard,
mă doare o trăire, când moare un cuvânt,
înlănțuiri de doruri...ce-mi ard stindard în fald.

Distanța între cuvinte o port ades povară,
nălu

Aşternut 
(GV)

Se aşterne fără margini iubirea în troiene, 
ţâşnind din roca dură,în rostul ei divin 
şi chipul tău străluce, lumina de sub gene, 
s-ascundă în dor trecutul, puţin câte puţin. 

Te simt cum vii tăcută, prin spaţii siderale, 
cum porţi un vis 

POTECI 


Păşesc poteci pe-înaripate stări, 
înghesuita-mi vreme între peneluri, 
sub vânt rumoare,rece peste zări, 
pe unde-un dor, mă poartă-n mii de feluri. 

Păşesc spre-un ram, cu un cuib al aşteptării, 
spre frunza lui în galben dor uitată, 
ce-mi pune j

Într-o după-amiază mohorâtă
de toamnă târzie
mă întorceam de la muncă,
îngândurat şi trist,
pe aceeaşi imuabilă alee
din acelaşi imuabil parc,
printre aceiaşi imuabili castani,
iar o frunză desprinsă
de undeva de sus
mi-a căzut pe creştetul capului,

Să mă ierţi

Cândva când toate vor fi uitate, să mă ierţi
iubito, de prea multă iubire,
de zâmbetul inimii fericite, de timpul
care-şi creşte în aripi rădăcina !

Să mă ierţi de visul toamnei,
care tropotea cu norii, sub o frunză
ca rod al tău din vară

Prinsi în cleştele dintre sisteme cinice
ca un reflex al declanşării de operaţii ireversibile
vieţile nostre se hrănesc cu ameninţări
dar nimic nu ne scuteşte de pregătirea încrederii
în desfăşurarea împletirii firelor
de care se leagă liniştea,
astf

 Imbrăcată-n voaluri calde arămii,

 Intinsă pe un pat enorm de frunze,

 Te văd mereu în orele târzii

 Si-ți simt dorința vie-a unei muze.

 Si n-are nimeni dreptul să m-acuze

 Că văd în jocul frunzelor ceresc,

 Supuși dansând in aer doar s-amuze

 Un chip su

Îndemn
(GV)

Hai să gonim prin ploaie, cu vântul de sub pleoape,
când nopţile de toamnă au timpul pe cărare,
să facem orologiu să bată şi în şoapte,
găsindu-ne în vers, goliţi de remuşcare !

Aş vrea să-mi înţelegi, iubirea cea de taină,
ca valul unei mă

Poem 


Câte gânduri mă poartă,câte doruri în versuri, 
să clădesc o cetate sub vântul schimbării, 
vreau şi tu că să afli,despre taina-nţelesuri, 
răstignirea mea sfântă,din rugul tăcerii. 

Vreau să-ţi spun încă odată, n-am iubirea robie, 
nu-s actor într-o