Blog

Scrisoarea a CLXII-a 


Când ningi fără mine, sfântă ninsoare, mă mângâie brazii în tăcerea de nori. 
Lasă-mă să îţi fiu întâiul loc în care îţi cade umbra, atunci când încă nimeni nu o poate răni, să pot să îţi culeg în fiecare zi, eu răsăritul şi-apoi 

Să îmi spui

Să îmi spui de vezi, cum curg eu râuri,
un dor de margini, spre înlăuntru,
sunt un Corint, sau doar pârâuri,
sunt rodnic, răbdător, neutru.

Am suflet pădurit iubire,
nu pier, iubito, pe cărări,
mă clatin doar sub o privire
şi am şi pâini ş

Scrisoarea a CLXI-a 
(GV)

Când pomii iernii ne privesc miraţi, să înţelegi că nu mi-am plâns trăirile sub brumă, că am o taină zbor, ce mă îndeamnă în gândul, patima şi dorul lor, pământ. Aş vrea o vreme săînvăţ să mă bucur, să pot iubi până literele î

Se pare
(GV)

Se pare că pomii au cu toţii urechi
şi floare de-alun şi foşnet câmpie,
cascade de frunze, în doruri perechi
şi strigăt de frate şi cânt ciocârlie.

Se pare că pomii şoptesc doar iubire,
în freamăt de codru, captivi într-un vis,
respiră în

în acestă iarnă

în acestă iarnă cad bucăţi de cer

peste păsări heraldice care zboară

lent, arborii dau a înmugurire

şi natura fluieră sub razele soarelui

amestecând de-a valma anotimpurile

cu tragediile cotidiene, Dumnezeu

 zace extenuat de creaţie, sforâi

Scrisoarea a CLX-a 


Lasă-mă să te iubesc sub un ochi de senin, să-mi cumpăr pământ pe pământ şi în aer, pe o cruce bătut în cuie de argint, să fiu nordul tău, sau firul pe caer ! Să mă laşi să mă îngropîn nisip după clipa plecării tale, ca şi tu să ră

Dacă aş ... 
(GV)

Dacă aş putea să mă întorc în timpuri, 
ca răsărit al tainei, din lumină, 
cuvântul meu crescut 
nisipuri, 
ar cere clipei ... o pricină. 

Să-mi spună vina care-o am, 
să-mi cert şi mâna cea nătângă, 
ce te-a lăsat să pleci ... din ram, 
ca f

MĂ ÎNCHIN LA CER... 
(GV)

Mă închin la cer crăpat de zori, 
la pietre albe din destin, 
la vis ce îmbracă în ninsori, 
un dor, în dor cât ne iubim. 

Mă închin la tot ce mi-ai promis, 
la brazi, la văi, la trandafirii, 
din taina necuprinsă-n vis, 
ca să-i cul

NINGE CA O RĂZVRĂTIRE

Ninge dor cu dor ca o răzvrătire
şi-altă iarnă viscoleşte peste noi,
s-au aplecat copacii de mâhnire
că nu găsim cărarea pentru doi.

Seara şi-a aşternut luminiţele pe străzi şi colinde

răsună. Se apropie, se termină şi anul ăsta. Gândul

îmi aleargă de azi pentru mâine să ajungă la banca

noastră de întâlnire, tată. Vom fi doar noi. Sufletul

e prins în pregătiri cu hârtii, bucate şi înz

Port liniştea

(GV)

Port liniştea din inima munţilor laolaltă,
cu dospirea de pâine, ascunsă-n visări,
o trudă a vieţii în ghem adunată,
mustind între ceruri, la porţi alinări.

Răstignirea să ştii, îmi este visare,
nădejdea mi-e drumul ce-a fost cândva s

atâtea…

atâtea amintiri se sting,

cu aripile frânte,

atâtea viscole ne-nving,

prin viață-atâtea trânte.

atâtea doruri ne dobor,

atâtea gânduri blânde,

se duc ca apa de izvor,

ca florile plăpânde.

atâtea vieți se duc în van,

sub fericitul soare,

și trece timp

Aroma de iarnă

Uite zăpada îmbracă pomii dezgoliţi,
Fulg după fulg ne trezim înzăpeziţi.
Gerul năpraznic mi-a îngheţat suflarea,
Merg la întâmplare, nu mai văd cărarea.

Albul îmi place mă duce spre plăcere,
Mă lupt cu frigul şi zăpada în tăcere.
Su

Bezmetice păsări 
(GV)

Bezmetice păsări ne zboară-n lumină, 
meleaguri iubito, au inima 
frântă, 
e toamna în noi, e atâta rugină, 
se rup rugăciuni, 
la maluri ce cânta. 

Pădurile toate sunt acuma năluci, 
în ele cărări se afundă 
cărunte, 
se roagă în răni, l

Te-am văzut în noaptea
preţurilor reduse,
în lenjeria ta cu gânduri levitante.
Seriozităţile mele erau grav alterate!
Te urmăream ascuns citind Cabala,
dar mintea afectată mi-aluneca spre:
tralalala.

Aveai voce melodioasă, eu pupile dilatate!?
Simţ

             Scrisoarea a CLVII-a

Scrisoarea a CLVI-a

Aş fi vrut să îţi fiu secunda ce urmează, pe un ceasornic, locul să rămâi.
Te-am înşelat iubito, ori de câte ori ţi-am spus că te iubesc, că eşti timpul meu ce contează, că eşti anii mei frumoşi , sau săptămâni, că vreau să-ţi f

Copacii goi 
(GV)

Copacii goi, mai cată alinare, 
în lemnul lor, ca roată spre învârtire, 
când ape curg de jad în lăcrimare, 
din timpuri ce sporesc, 
o nemurire. 

Ei povestesc de anii lor durere, 
de un cuib de spini, ce l-au purtat 
la sân, 
de crengi, de v