18. (poezie, cybersonet)

(blagiană)

Încolţeşte marea în privirea ta,

Gheaţa dintre inimi într-un val se sparge;

Degete de soare, după o perdea,

Mângâie surâsuri prinse de catarge.

Peste fruntea zării joacă pescăruşi,

Susură lumina-n tonuri de opale;

Tu mă iei de mână, mă strecori

Eu am să plec, iubite, e ultimul răvaş

Ce-l prind de geana zilei, cu lacrima la pândă,

În tine se răscoală (ch)iar propriul tău ocnaş,

În mine se frământă o aripă plăpândă.

Am încercat să-nlătur catranul din cuvânt,

Pe coala albă-a clipei să încrustez tă

Cum aş putea să-ţi spun ce mult mă doare

Că drumul tău coteşte spre apus,

Cu altă paralelă suprapus,

Vegheat de o haină ursitoare?

Un vid ineluctabil s-a produs,

Stingând literalmente din fervoare.

Pe calea dintre inimi e rumoare

Şi-un ultim gând s-a spart

Știu că oamenii fac dragoste sau sex
- na! acum fiecare cuplu după cum preferă -
dar pe oricare dintre ele le-ar prefera
consecințele se produc inevitabil
prin continuitatea vieții și astfel fructele
dragostei și-ale sexului vin la un moment
dat fără să-ș

În trupul meu bolnav de lipsa ta

Se-aprinde-o lampă tristă de veghere,

Îşi scutură candoarea o lalea,

Sub ploaia ce desparte emisfere.

Iubirea frântă, scoasă la mezat,

Învăluită-n ceaţă purpurie,

N-a fost un curcubeu, ci surogat,

Un tremur suferind de-anor

Sunt un amalgam de sentimente, o rețetă a unui cofetar ce nu folosește zahărul, sunt o contradicție, o incertitudine. Sunt și nu sunt. Îngerul meu păzitor și-a atins o aripă de flacăra lunii, iar eu am căzut secerată pe golul pământ. Cu sufletul amar

Astăzi îndrăznesc a-ți scrie, prieten drag. Tu vei citi în stele ale mele rânduri, care poate te vor îmbuna și te vor motiva să trimiți peste lume dorința de frumos, dragostea de poezie, setea de iubire, nevoia de bunătate. „Cu amândouă mâinile inima

Stelele dansează

În ochii tăi,

În valsul fermecător

Al vieții.

Le privesc goliciunea,

Strălucirea adâncă

Și rece.

Le privesc nevinovatul joc

Cu inima pitită

În adâncul sufletului.

În tăcerea GRAVĂ

Ce s-a așezat între noi,

Doar pașii lor cristalini

Se aud din eco

M-am împiedicat de-un gând
Ce-mi încurca firele vieții,
Am luat povețele pe rând
Așa cum îndemnau poeții.

Mi-am luat condeiul fermecat
Ce picură pe foi nimicul,
Ce-mi macină neîncetat
La poarta nemuririi timpul.

Cu tine-n gând am rătăcit
Pe foaia albă, p

Învață-mă viață iertarea,
Adună-mi din cale uitarea,
Ascultă-mi versul nescris,
Mă poartă pe aripi de vis.
Citește-mi povești de copil
Îngână-mi un cântec în tril
M-alintă cu buzele-ți reci
Să nu-ndrăznești să pleci.

Mă îmbrac în veșnicie, timpul curgând grăbit peste trupul încărcat de păcat. Îngeri plutesc în eter îmbrăcând lumina din jurul eu-lui meu obraznic. Visul își țese pânza de borangic al închipuirii. Sunete mute își trimit ecoul către inima glazurată î

În a mea minte toate cuvintele se joacă de-a Eminescu. Curg la marginea lumii, se oglindesc în luciul apei, îngână șoapte de iubire, aleargă după Luceferi, se închină îngerilor cuminți și se ascund de demoni înverșunați. Se-mbrățișează în amurg, se m

Vorbește-mi de dragoste,

 risipitorule,

nu te mai ascunde în adâncul tăcerilor

 vinovate.

Sparge toate oglinzile care te mint... aunci

când strigi:

” n-am fost decât o apă ce-a curs neîncetat

 într-un vaier,

într-un timp al nimănui.

*

Întoarceți privirea spre

Mi-ești colivie și mi-ești penitență,

În lumea ta cu gratii de mătase,

Îmi dărui cerul chiar și în absență,

Când pescuiesc tăcerea din crevase.

Mi-ești înserare, eu îți sunt lumină

(Tango de fluturi curge-n vise caste),

Cascadă-mi ești cu apă cristalină,

M

Din trupul nopții mi-am desprins sărutul

Cu gust de alge și de meteori,

Mi-s ochii tăi nemărginiți avutul,

Cu-amurgul de sub pleoape mă-nfiori.

Pe buze reci de ploi și așteptare,

Mi-e șoapta haina-n care te îmbrac,

Un roi de frunze întomnarea are,

Îmi ești

Iubitule, mi-s ochii doi bulgări de cometă

Părtaşă la un cosmos cu porţile de jad!

Privirea suspendată în vârf de baionetă

Mi-e strigătul de luptă, când nori din tine cad.

Iubitule, prin roua cosită de pe gene

Aş vrea câteodată să-mi împleteşti poteci!

În

(sonet)

Sub scânteierea florii de gutui,

Am decupat simţirile de ceară,

Ce mi-au lăsat nervurile să doară,

În desfrunziri cu gustul amărui.

Şi domolind silabe-n călimară,

Am cutezat, în vise albăstrui,

Să îmi agăţ iubirile în cui,

Ca pe-o ebóșă palidă, nec

Iubitule, să ne-aruncăm în flăcări,

Doi Phoenicși dezola(n)ți pe-un colț de cer,

Să născocim, din aripi mistuite,

Un alt veșmânt la porția de ger!

Iubitule, să îngropăm otrava

Din amintiri într-un mormânt de flori

Și despletind petalele de gheață,

Să medit

Ce fel de dragoste mai e și asta
De mă stârnește tot mereu din drum?
Numai la tine-n brațe vrea, năpasta,
Să îmi așeze trupul prins de zbucium.

Ce fel de dragoste e, cum să-i spun,
Când fiecare nerv de tine ascultă
Și mă trimite cu dorul în surghiun